Femeia care doarme în cort a ajuns la Spitalul din Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeia, care doarme în aceste zile geroase într-un cort , în faţa bisericii Catolice din Drobeta Turnu Severin, a ajuns în cursul zilei de luni, 9 ianuarie, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţe Mehedinţi.

Femeia doarme într-un cort firav instalat pe o stradă din Drobeta Turnu Severin şi numai o minune face ca ea să mai fie în viaţă, date fiind temperaturile extreme de scăzute din ultimele zile.

A refuzat categoric ajutorul Primăriei, care i-a oferit găzduire într-un adăpost sau  o locuinţă socială, a refuzat asistenţa medicală şi s-a încăpăţânat să rămână în acel cort.

Luni, un echipaj SMURD de la ISU Drobeta a reuşit să o convingă să meargă la spital, unde a fost internată pentru îngrijiri medicale.

Femeia susţine că este de profesie avocat şi că şi-a pierdut apartamentul, pe care acum încearcă să-l redobândească în instanţă, în acest sens fiind un proces pe rol. Refuză ajutorul Primăriei întrucât, spune ea, nu este un caz social.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite