De frica facturilor pentru agentul termic, renunţă la căldură. Severinenii rămaşi fără serviciu caută soluţii mai ieftine de încălzire.

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Administratorul asociaţiei nr 80 trebuie să închidă caloriferele la alte cinci familii
Administratorul asociaţiei nr 80 trebuie să închidă caloriferele la alte cinci familii

În Drobeta Turnu Severin au început debranşările de la căldură. 500 de lei  costă blindarea caloriferelor pentru apartament cu trei camere.

Cu toate acestea,pe masa reprezentanţiilor societăţii de termoficare ajung solicitări pentru sistarea căldurii în apartamente.

“Avem 34 de  cereri de debranşare aprobate care vor fi rezolvate până la mijlocul lunii octombrie, debranşările de la reţeaua de termoficare se realizează, în perioada aprilie –octombrie, când nu există agent termic pe reţea”, a declarat Cornel Dumangiu, şeful serviciului de termoficare.

Pierderea serviciului, facturile mari la căldură de anul trecut şi scumpirea gigacaloriei i-a  determinat pe cei mai mulţi să renunţe la acest confort termic. La asociaţia de proprietari 80, sunt persoane  care aşteaptă aprobarea de debranşare.

“Până în prezent avem doar două cereri aprobate de termo, ele mai sunt mai multe, aşteptăm până la sfârşitul lunii să vedem cum se soluţionează. Lumea se debranşează datorită faptului  că s-a mai scumpit şi gigacaloria şi nu mai au posibilităţi să se plătească.

Mai sunt cinci persoane care aşteaptă să se debranşeze. Sunt oameni care nu mai au posibilităţi,  rămas fără serviciu sau sunt în şomaj sau au copii, situaţie mai grea”, a declarat Camelia  Răducan, administrator la această asociaţie de proprietari.

”Gigacaloria a crescut şi ea cam cu 10 % , de la 160 cât am avut noi, acum s-a făcut 176,09 începând cu întâi septembrie”, a precizat Cornel Dumangiu, şeful serviciului de termoficare.

Sistarea agentului termic în apartament se face după reguli stricte şi în special cu aprobarea vecinilor.

“Cei care vor să se debranşeze trebuie să facă o solicitare către societatea de termoficare şi să aibă aprobarea asociaţiei de proprietari, în special  să  aibă acordul vecinilor de apartament  cu care au pereţi comuni,  să fie conştienţi  că le afectează lor confortul termic şi să facă dovada că au o altă sursă de încălzire, fie electrică, fie de climiatizare.

Costul unei debranşări este de 92 de lei pentru un calorifer”, a adăugat reprezentantul societăţii de termoficare.

Cei care nu s-au debranşat îşi pun speranţe în subvenţiile pentru căldură oferite de stat.Conform OG nr. 70/2011, ajutorul pentru încalzirea locuinţei se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia.

Deocamdată nu se poate face nimic pentru că  angajaţii Direcţiei de Asistenţă Socială  din cadrul Primăriei Drobeta Turnu Severin  aşteaptă publicarea normelor metodologice

“Aşteptăm normele prin care ni se vor comunica formularele. De la aprobarea normelor la publicarea lor durează zece zile”, a declarat Lucia Otescu, asistent social la Direcţia de Asistenţă Socială.



Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite