Expoziţie de artă sacră la Palatul Culturii „Teodor Costescu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eveniment cultural de mare încărcătură emoţională vineri seară la Palatul Culturii „Teodor Costescu”. Sala „Ştefan Popa Popas” a găzduit, astăzi, când creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, vernisajul unei expoziţii de artă sacră.

Restauratorul de pictură murală Maria Magdalena Sîrbu a venit în faţa publicului iubitor de artă sacră cu lucrări în minituară bizantină din fresca pe care a realizat-o la Mânăstirea Schitul Topolniţei.

„Mi-au plăcut de foarte multă vreme miniaturile şi am zis să încerc să transpun aceste picturi cât mai accesibil publicului pentru că nu toată lumea merge la mânăstire sau la biserică. Sunt scene din toată zona bisericii, oricum orice se poate prelua de acolo. Ideea principală este aceea că trebuie să păstrăm pictura veche, să o apreciem şi pe cea nouă, dar cea veche nu trebuie să o pierdem fiindcă sunt multe cazuri în care acest lucru se întâmplă. Şi atunci acesta este un mod prin care se poate spune ce avem şi, totodată, să păstrăm şi să valorificăm ce avem”, spune Maria Magdalena Sîrbu.

Cei care vor trece pragul expoziţiei pot admira şi icoane vechi din colecţia lui Dan Alexoae, cunoscutul kinetoterapeut care are un muzeu particular cu sute de obiecte vechi în Drobeta Turnu Severin.

„De câţiva ani buni umblu prin casele bătrâneşti şi răscolesc podurile, beciurile, cuferele vechi şi colecţionez tot felul de artefacte vechi şi foarte vechi din bătătura ţăranului având în vedere că ele încă sunt fărâme, cioburi de suflet de România adevărată. Peste noi a venit acest tăvălug european şi se pare că încet-încet ne scoate din firea noastră străveche, mă refer aici la dreapta credinţă sau ortodoxie. Eu am făcut acest gest de a ieşi cu aceste icoane spre public pentru a încerca cumva un gest de dumirire, de trezire, de conştientizare a situaţiei în care ne aflăm”, spune colecţionarul Dan Alexoae, care vorbeşte întotdeauna un patos despre lumea satului românesc şi valorile acestuia.  

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite