Episcopul Severinului şi Strehaiei: “Bucuria prilejuită de Învierea Domnului să o păstraţi în fiinţa dumneavoastră şi, după trecerea acestor sfinte sărbători”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Episcopul Severinului şi Strehaiei, P.S. Nicodim a  vorbit, în mesajul adresat credincioşilor, de Paşti despre necesitatea împărtăşirii mai dese cu Trupul şi Sângele Domnului.

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Acesta este îndemnul cu care Domnul nostru Iisus Hristos le-a întâmpinat pe femeile mironosiţe în ziua în care El a înviat din morţi. Pentru a împlini rânduiala Legii Vechi, de a unge cu miresme trupul mort, aceste femei au mers dis-de-dimineaţă la mormântul Domnului. Sufletele lor erau cuprinse de durere. Suferiseră mult văzându-L pe Iisus Hristos prins, batjocorit, pălmuit, lovit cu biciul, apoi răstignit pe Cruce. Pierduseră pe Acela Care adusese lumii întregi răscumpărarea. Păşeau totuşi cu dorinţă fierbine şi cu multă dragoste pentru îndeplinirea unei datorii sfinte, deşi în inimile lor erau cuprinse de grijă şi nelinişte fiindcă nu ştiau cum vor putea prăvăli piatra mare aşezată pe uşa mormântului. Cu dragoste şi recunoştinţă Îl urmaseră pe Iisus Hristos peste tot, inclusiv la mormânt, unde văzuseră şi piatra grea şi peceţile şi straja rânduite cu grijă de teamă ca ucenicii să nu fure trupul lui Iisus.

Când au ajuns la mormânt, au constatat că piatra era răsturnată, mormântul era gol, iar un înger, care le ştia starea sufletească, le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Mergeţi dar şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus” (Marcu 16,6-7).

Nedumerite, cu glasul îngerului în minte, femeile au pornit să vestească Sfinţilor Apostoli cele întâmplate. Însă, pe când mergeau ele, Iisus le-a întâmpinat, zicând: „Bucuraţi-vă!” (Matei 28,9). Văzându-L pe Mântuitorul înviat, auzind îndemnul la bucurie, femeile purtătoare de mir au alergat la locul unde erau Sfinţii Apostoli adunaţi şi le-au spus că au văzut pe Domnul Hristos înviat (Ioan 20,18). A rânduit Dumnezeu ca ele, femeile, să fie cele dintâi martore şi vestitoare în lume ale Învierii, datorită curajului lor de a fi prezente la pătimirea lui Iisus Hristos.
Sărbătoarea Învierii Domnului este pentru tot creştinul o sărbătoare a bucuriei, a împlinirii, fiindcă prin credinţa în Hristos Domnul, Cel înviat a treia zi din morţi, creştinii pot avea parte de viaţa veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu.

Această sărbătoare a bucuriei sau sărbătoarea sărbătorilor, cum am auzit şi vom mai auzi la Sfintele Slujbe, a fost prevestită prin cuvintele: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea” (Psalmi 117, 24), prorocie făcută de psalmistul David. Şi Prorocul Isaia prevestea că venirea pe pământ a Domnului Hristos şi Învierea Sa din morţi „va fi pricină de uimire pentru multe popoare” (Isaia52, 15).
Bucuria Învierii Domnului a fost elogiată în diferite cântări ce se psalmodiază în aceste zile ale marelui praznic:

„Saltă acum şi te bucură Sioane! Iar tu, curată Născătoare de Dumnezeu, veseleşte-te întru Învierea Celui născut al tău” , sau „Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le” , sau „Că, iată, a venit prin Cruce bucurie la toată lumea” .

De acestă bucurie a Învierii îi încredinţează Iisus Hristos pe Sfinţii Apostoli înainte de pătimirile Sale: „Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” ( Ioan 16,22).

În scrierile lor, Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre s-au referit la acestă mare bucurie prilejuită de învierea din morţi a Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel, Sfântul Chiril al Alexandriei spunea: „Bucuria de El e deci stabilă, şi pe drept cuvânt, căci dacă ne-am întristat de moartea Lui, cine ne va lua bucuria, odată ce ştim că e viu şi rămâne veşnic, ca Dătătorul şi Susţinătorul bunătăţilor noastre duhovniceşti? Dar s-a luat îndată bucuria de la cei ce L-au pironit pe cruce, pentru că, încetând pătimirea de care socoteau că se pot bucura, le vine celor ce se bucurau de ea întristarea dintr-o necesitate de neînlăturat” . Interpretând aceste cuvinte ale cunoscutului Părinte alexandrin, Părintele Dumitru Stăniloae precizează: „Te bucuri de persoana dragă cât trăieşte, dar, ştiind că nu va trăi în veac, bucuria aceasta e întreruptă de umbre de întristare. Însă când ştim că Hristos, Care ne iubeşte ca nimeni altul, va fi viu în veci şi ne va da şi nouă viaţa în veci, cum nu ne-am bucura de Învierea Lui cu o bucurie mai mare ca oricare alta?” .

De asemenea, cu privire la falsa bucurie pe care au trăit-o cei ce L-au răstignit pe Domnul Hristos, tot părintele Dumitru Stăniloae precizează: „Bucuria celor ce L-au răstignit a fost o falsă bucurie, o bucurie a răutăţii, ea n-a putut dura decât puţin. În general, bucuria de răul ce-l facem cuiva nu durează mult, pentru că Dumnezeu restabileşte cumpăna dreptăţii” .
(...)

Iubiţii mei fii duhohniceşti,

Din adâncul inimii mele de arhipăstor, vă doresc tuturor ca bucuria prilejuită de Învierea Domnului să o păstraţi în fiinţa dumneavoastră şi, după trecera acestor sfinte sărbători, această bucurie să o înnoiţi prin împărtăşirea mai deasă cu Sfintele Taine. Pentru a ne putea împărtăşi cu toţii cât mai des, este necesară o pregătire care constă în următoarele condiţii: spovedania, adică mărturisirea păcatelor şi primirea dezlegării, după împlinirea canonului rânduit de duhovnic; împăcarea şi trăirea în dragoste şi armonie cu toţi oamenii; înfrânarea de la orice poftă şi necurăţie trupească cel puţin două zile înainte de cuminecare; împlinirea pravilei zilnice de rugăciune, precum şi canonul Sfintei Împărtăşanii cu cele 12 rugăciuni. Cu 3-4 luni înainte de a naşte, viitoarele mame este absolut necesar să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului în fiecare duminică, orice oprire canonică ar avea. În fiecare duminică şi sărbătoare, aduceţi pruncii în faţa Sfântului Altar şi împărtăşiţi-i. Iisus Cel înviat din morţi a spus: „Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu” (Ioan 6, 51).

Aşezând la inimile fiecăruia dintre dumneavoastră aceste învăţături şi îndemnuri ale Sfintei noastre Biserici, vă doresc multă sănătate, linişte sufletească, mult ajutor de la Bunul Dumnezeu şi vă întâmpin prin cuvintele spuse de îngerul Domnului:

Hristos a înviat!

Vă îmbrăţişează cu dragoste părintească al dumneavoastră părinte duhovnicesc,

†Nicodim
Episcopul Severinului şi Strehaiei
 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite