Efective sporite de poliţişti, în aceste zile, în Mehedinţi. Vor fi amplasate 8 aparate radar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 12-15 mai, în baza unui plan de acţiune cu aplicabilitate la nivel naţional, poliţiştii mehedinţeni se vor afla în stradă, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea producerii oricăror evenimente negative, anunţă IPJ Mehedinţi.

În aceste zile, efective din structurile de ordine publică, rutieră, investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase, transporturi şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale vor acţiona suplimentar faţă de cei care se află în dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi descurajarea faptelor ilegale şi a cauzelor generatoare de accidente rutiere.

Poliţiştii de la transporturi vor asigura patrularea în trenuri de călători, staţii şi triaje de cale ferată.

“Pe drumurile publice, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru menţinerea fluenţei şi prevenirea producerii unor evenimente grave, în general a celor generate de excesul de viteză, fiind amplasate, în acest sens, în trafic, 8 aparate radar”, precizează Mădălina Viziru, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

În cadrul acestei acţiuni, vineri dimineaţă, poliţiştii de la Orşova au efectuat o percheziţie domiciliară la imobilul unui bărbat de 36 de ani, din municipiul Orşova, bănuit de comercializare cu produse accizabile. În urma percheziţiei a fost identificată şi ridicată cantitatea de 124 litri alcool etilic, provenienţă Serbia. Pe numele persoanei în cauză a fost întocmit dosar penal.

     


 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite