Concurs cu cântec la Palatul Culturii „Teodor Costescu” pentru ocuparea postului de manager

0
Publicat:
Ultima actualizare:
palatul cultural teodor costescu din turnu severin FOTO Corina Macavei

Concursul organizat de Primăria Drobeta Turnu Severin pentru ocuparea postului de manager al Palatului Culturii „Teodor Costescu” se lasă cu scandal la oraşul de la Dunăre.

Scriitorul severinean Viorel Mirea face apel la oamenii de cultură din oraş pentru organizarea unui protest întrucât are semnale că acest concurs nu se va desfăşura în condiţii legale. În opinia acestuia, toată organizarea concursului, plecând de la condiţiile de participare, a fost făcută special pentru ca unul din candidaţi să fie desemnat în final câştigător. Până la această dată, şi-au depus dosarul pentru a participa la acest concurs actualul manager care ocupă această funcţie cu titlu interimar, Ion Dinulescu şi scriitorul Viorel Mirea, angajat al Casei Municipale de Cultură.

Astfel, aspiranţii la funcţia de manager al Palatului Culturii din Severin trebuie, printre altele, să aibă vechime în specialitatea studiilor minim 10 ani şi experienţă în funcţii de conducere într-o instituţie de cultură de minim 10 ani.

FOTO Facebook VIOREL MIREA “Când totul era organizat cu dedicaţie, unele, e drept extrem de puţine, dintre personalităţile Severinului, lucrând de foarte mult timp în cultură îndeplinesc chiar şi aceste aberante condiţii, s-a trecut la manevra următoare, ca aceştia, fiind oameni cu demnitate, să fie nevoiţi să renunţe să se mai prezinte la un concurs îndoielnic cap-coadă”, scrie pe contul său de Facebook, Viorel Mirea.

Cine sunt membrii comisiei

Acesta mai spune că din comisia de evaluare a candidaţilor vor face parte patru persoane din afara Mehedinţiului, din care două din Craiova, ceea ce amplifică suspiciunile legate de organizarea concursului, având în vedere că Ion Dinulescu este fostul director adjunct al Teatrului Liric din Craiova.

image

 FOTO Ion Dinulescu

“Aşa că s-a stabilit, iar ilegal, nemaivorbind de imoral, o comisie, din care, stupoare, cei patru membri externi primărieisunt toţi din afara Mehedinţiului. Adică, de la Filarmonica din Craiova, Casa de cultură Craiova(candidatul interimar fiind din Craiova), Filarmonica Vâlcea şi Teatrul Tg. Jiu. Or, această comisie este iarăşi ilegală pentru că din ea nu fac parte oameni de cultură din instituţii cu profil similar. Mai exact, noi nu dăm examen pe un post de balerin, tenor sau soprană. Cum să te evalueze în atari condiţii un suflător, sau un toboşar”, mai spune Viorel Mirea.

Potrivit calendarului anunţat de Primăria Drobeta Turnu Severin pe site-ul instituţiei, 17 martie este data limită până la care se depun proiectele de management şi a dosarelor de concurs de către candidaţi, după care în data de 18 martie are loc selecţia dosarelor şi anunţarea rezultatului selecţiei dosarelor. Între 19-25 martie are loc analiza proiectelor de management – prima etapă , iar în data de 25 martie vor fi anunţate notele.  În data de 28 martie are loc susţinerea proiectului de management în cadrul interviului – etapa a doua şi pe 29 martie este anunţat rezultatul.

Citeşte şi:

Cum schimbă primarul Severinului directorii instituţiilor din subordine


 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite