Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi, la mijlocul lunii octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bursa are loc în data de 19 octombrie FOTO Arhivă
Bursa are loc în data de 19 octombrie FOTO Arhivă

AJOFM Mehedinţi va organiza vineri, 19 octombrie 2018, începând cu ora 10.00, la Palatul Culturii “Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin,”Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi”.

Pentru buna organizare şi desfăşurare a acestei acţiuni vor fi întocmite materiale publicitare, invitaţii de participare, chestionare pentru solicitanţii de locuri de muncă şi angajatori, catalogul agenţilor economici participanţi.

“În vederea depistării unui număr cât mai mare de locuri de muncă, care să acopere o gamă cât mai diversă de profesii si meserii din diferite domenii de activitate, şi care să fie oferite tuturor persoanelor care vor participa la acest târg de locuri de muncă, în perioada imediat următoare salariaţii AJOFM Mehedinţi vor demara acţiunile de contactare a agenţilor economici şi de invitare a acestora să participe la acest târg de locuri de muncă”, se arată într-un comunicat de presă al AJOFM Mehedinţi.

Informaţii suplimentare privind modul de organizare şi desfăşurare a acestei noi ediţii a bursei locurilor de muncă pot fi obţinute de la sediul AJOFM Mehedinţi din Drobeta Turnu Severin.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite