Reabilitarea termică a blocurilor din Turnu Severin se va face cu bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
multe blocuri din Turnu Severin au nevoie de reabilitare termică
multe blocuri din Turnu Severin au nevoie de reabilitare termică

Autorităţile locale din Drobeta Turnu Severin pot accesa din nou fonduri pentru reabilitarea termică a blocurilor construite în perioada comunistă. Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest anunţă că din toamna acestui an va fi lansată o nouă schemă de finanţare pentru lucrări de creştere a eficienţei energetice a blocurilor din reşedinţele de judeţ.

Până acum, în municipiul Drobeta Turnu Severin, cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, au fost reabilitate peste 50 de blocuri. Foarte puţine dacă ne gândim că în anul 2009, când ministerul a alocat suma de 18.461.480 lei , se înscriseseră la primărie peste 55 de asociaţii de proprietari din Turnu Severin. 

 În multe situaţii însă lucrările au fost făcute de mântuială.  Reprezentanţii mai multor asociaţii de proprietari  au reclamat  faptul că anveloparea blocurilor nu se face potrivit normelor şi au cerut constructorilor să remedieze situaţia.

 Primăria municipiului a primit zeci de reclamaţii de la asociaţiile nemulţumite de modul cum se efectuează lucrările, motiv pentru care nu de puţine ori a intermediat întâlniri între asociaţiile de proprietari şi firmele de construcţii. De aceea, acum preşedinţii asociaţiilor de proprietari din municipiu spun că Primăria oraşului ar trebui să fie mult mai exigentă şi să impună condiţii clare firmelor care se vor înscrie la licitaţii.

 "Nu se poate să faci şi asfaltare de drumuri şi reabilitare de blocuri şi să nu ai muncitori suficienţi. Ori se face un lucru de calitate ori ne batem joc", a spus preşedintele unei asociaţii de proprietari din Turnu Severin. 

 Schema de finanţare se va aplica blocurilor de locuinţe construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990, în care locuiesc categorii sociale vulnerabile şi familii cu venituri reduse din municipiile reşedinţă de judeţ (peste 50% dintre familiile - proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie de maximum 500 de euro).

 Bugetul schemei de finaţare este de 304 de milioane de euro, din care 150 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), respectiv 154 de milioane de euro contribuţia naţională (co-finanţare de la bugetul de stat, contribuţia autorităţilor publice locale şi a asociaţiilor de proprietari).

 Beneficiarii vor trebui să participe financiar la aceste lucrări printr-o co-finanţare de 40%. Restul fondurilor necesare (60%) pentru fiecare lucrare vor fi asigurate din bani europeni nerambursabili de la FEDR şi bugetul de stat. Ratele de co-finanţare ale autorităţilor publice locale şi asociaţiilor de  proprietari vor fi modulate în funcţie de proporţia în clădire a familiilor cu venituri reduse, după cum urmează:

-30% contribuţia autorităţii publice locale şi 10% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile - proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie sub 150 de euro;

- 20% contribuţia autorităţii publice locale şi 20% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile - proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie sub 350 de euro;

-10% contribuţia autorităţii publice locale şi 30% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile - proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie sub 500 de euro.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite