Un bărbat a murit, iar alte cinci persoane au leșinat pe stradă din cauza caniculei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci persoane din Drobeta Turnu Severin au leşinat, marţi, în spaţii publice, din cauza căldurii excesive, în cazul uneia dintre acestea, un bărbat de 48 de ani, cunoscut cu diverse afecţiuni, medicii nemaiputând face nimic pentru a o salva.

Potrivit managerului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi, Dumbrăvica Florescu, până marţi după-amiază, medicii fuseseră solicitaţi să intervină în cazul a cinci persoane care căzuseră în stradă, în locuri publice, pe fondul temperaturilor ridicate, informează Mediafax.

„Au fost cinci persoane care au fost luate, căzute în locuri publice, dintre care una a şi decedat", a spus Florescu.

În cazul unui bărbat în vârstă de 48 de ani, căzut pe strada Brâncoveanu din Drobeta Turnu Severin, medicii de la Serviciul de Ambulanţă l-au transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, dar în pofida manevrelor de resuscitare care au durat 45 de minute, pentru că pacientul nu a răspuns, în cele din urmă a fost declarat decesul.

Rudele bărbatului decedat au declarat că victima avea antecedente medicale, iar căldura i-a afectat boala.

La Drobeta Turnu Severin, marţi, s-au înregistrat 34 de grade Celsius, iar Primăria a organizat centre de prim-ajutor, unde oamenii să primească un pahar cu apă să se răcorească.

„Am luat măsura de reactivare a celor opt puncte de prim-ajutor, care sunt dotate cu apă, cu pahare de unică folosinţă. Sunt instalate la sediul Primariei, Serviciul de taxe si impozite, asistenţă socială, Piaţa Mircea, Piaţa Crişan, Piaţa Crihala, Târgul Veterani şi Autogară", a declarat Costin Năsărâmbă, din cadrul Primăriei Drobeta Turnu Severin.

Punctele de prim-ajutor au fost amenajate în spaţiile aglomerate din oraş.

Meteorologii au emis o atenţionare de cod galben de caniculă pentru toată ţara, valabilă de miercuri până vineri, când temperaturile vor ajunge până la 37 de grade în sud şi sud-est, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 în mai multe zone.

Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de miercuri până vineri, "vremea călduroasă va persista în toată ţara, în cursul după-amiezelor va fi caniculă, frecvent se vor înregistra temperaturi maxime de 35 - 36 de grade, iar vineri valorile termice vor atinge local 37 de grade în sud şi sud-est".

Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 pe arii extinse.

Meteorologii au precizat că marţi vor fi temperaturi de 35-36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi uşor pragul critic de 80 în zonele de câmpie şi local în cele de deal şi podiş.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite