Bancuri despre elevi. Cum poate un copil să înţeleagă ce înseamnă TVA
0
Bancurile cu elevi au fost mereu dintre cele mai gustate de români. Pe seama acestora, dar şi a profesorilor sunt puse mereu diferite întâmplări amuzante de la şcoală.
1.Soţia pleacă în delegaţie, în interes de serviciu.
Soţul îl trezeşte pe copilaş de dimineaţă, îi pregăteşte micul dejun şi îl ia de mână să îl ducă la grădiniţă.
La grădiniţă, educatoarea îi spune că acest copil îi este necunoscut.
Îl duce la o a doua grădiniţă şi la a treia.
Când ies de la a patra grădiniţă, copilul îi spune:
– Tăticule, încă o grădiniţă şi eu astăzi chiar că întârzii la şcoală…
2.Profesoara:
– Bulă, cum se numesc persoanele care continuă să vorbească altora, deşi e clar că în cele din urmă nu mai sunt interesate de discuţie?
Bulă: – Se numesc profesori, doamnă.
3.Mama intră în dormitorul lui Răducu să-l trezească pentru a pleca la şcoală, dar îl găseşte plângând.
– Fiule, de ce plângi? îl întreabă.
– Am visat că şcoala luase foc.
Mama încearcă să-l consoleze:
– Nu mai plânge, scumpul meu, era doar un vis.
– Tocmai de-asta plâng!
4.– Copii, ce înseamnă să fii diplomat?
– Să te gândeşti de două ori înainte de a nu spune nimic!
5.– Domn’ profesor, cum merge Gigel al meu cu şcoala?
– Oi, aveţi?
– Nu!
– Să vă cumpăraţi!
6.Cine a îndrăznit să-mi răscolească biroul în halul ăsta? (tună directorul)
– Fiul dumneavoastră cel mic, domnule!
– Talentat copil, nu-i aşa?
7.Învăţătorul a scris în carnetul elevei:
– „Liliana vorbeşte prea mult”.
Tatăl, semnând observaţia de luare la cunoştinţă, adaugă:
– „Dacă i-aţi cunoaşte mama…”
8.– Bunico, mâine avem şedinţă cu părinţii. Poţi să ajungi?
– De ce mă chemi întotdeauna pe mine la şedinţă?
– Pentru că tu nu auzi aşa bine.
9.Întrebare la un post de radio:
– Cum pot să-mi învăţ copilul cât înseamnă TVA-ul?
Răspuns:
– Mâncându-i un sfert din îngheţată.
10. Profesorul de matematică, de vorbă cu cei 3 elevi corigenţi:
– Nu vă intră deloc matematica în cap. Dacă vreţi să treceţi clasa, faceţi şi voi câte o faptă bună săptămâna asta…
Trece o săptămână, ultima oră de matematică din an:
– Ei bine? Ia sa vedem, tu ce faptă bună ai făcut săptămâna trecută? întreabă profesorul pe primul corigent.
– Domn’ profesor, eu am ajutat o bătrânică să treacă strada!
– Sună bine, nu extraordinar, dar… este bine la bătrâneţe să fii ajutat. Tu? îl întreabă pe al doilea corigent.
– Domn’ profesor, şi eu am ajutat o bătrânică să treacă strada!
– Ce coincidenţă, aţi ajutat amândoi o bătrânică să treacă strada. „Într-adevăr, este o probabilitate destul de mare să fie mai multe bătrânici pe stradă”, se gândeşte profesorul. Ok, şi tu?, îl intreabă pe al treilea corijent.
– Domn’ profesor, şi eu am ajutat o bătrânică să treacă strada!
– Ei asta-i prea de tot, deci toţi 3 aţi ajutat câte o bătrânică să treacă strada?
– Nu câte o bătrânică, domn’ profesor! Aceeaşi bătrânică!
– Cum aceeaşi bătrânică? Nu era de ajuns unul să o ajute?
– Abia am reuşit toţi trei domn’ profesor, pentru că nu voia să treacă strada!
Se încarcă comentariile...
