Asfaltarea, bătaie de joc pe banii Uniunii Europene
0Muncitorii i-au lăsat pe severineni blocaţi în curţi şi au aşternut un strat de bitum prin care creşte iarba. Lucrările făcute în batjocură pe unele dintre străzile din municipiu sunt finanţare cu peste 20 de milioane de euro din fonduri europene.
Reabilitarea străzilor prin proiecte cu fonduri europene dă naştere unor situații groteşti în municipiul Drobeta Turnu Severin. Acestea se întâlnesc mai ales pe străzile secundare, departe de ochii reprezentanților Primăriei. Spre exemplu, unii dintre cei care locuiesc pe Pandurului s-au trezit că au rămas blocaţi în curţi, pentru că muncitorii au pus asfalt inclusiv la baza porţilor, iar acestea nu mai puteau fi deschise.
Au îngropat copacii în asfalt
Cât de bine s-a lucrat o dovedeşte şi faptul că iarba a trecut fără probleme prin stratul de bitum. „Dacă mai asfaltează de două ori, intrăm în casă direct prin pod. Oamenii au fost nevoiți să taie porțile, unii să le ridice, dar nu i-a interesat pe muncitori. În plus, şi-au bătut joc: e mai tare iarba decât asfaltul", a spus, revoltat, severineanul Ion Doană. „Lucrarea este de proastă calitate. Nici nu pot să mai bag mașina în curte. Trebuie să vină să remedieze. În unele locuri, a ieșit iarba prin asfalt, iar în altele se adună apa", a adăugat unul dintre vecini.
În graba de a termina lucrarea, echipa n-a mai ținut cont de nimic: a turnat asfalt până și la rădăcinile unui vişin şi ale unui nuc de pe trotuar. Alexandru Iovănel, care îngrijea pomii cu pricina, spune că muncitorii au fost de neînduplecat.
„Eu le-am spus să nu-i betoneze, le-am atras atenția, dar ei nu m-au luat în seamă. Cred că pomii se vor usca mai târziu. Şeful de lucrare considera chiar că trebuie tăiați", a relatat bărbatul.
În schimb, muncitorii au lăsat pe marginea drumului o gură de canal cu capacul neasigurat, o adevărată capcană în calea trecătorilor. „O vecină a călcat pe canal şi era să cadă. Putea să se rănească, pentru că este foarte adânc. Din Dunăre o mai luau dacă se întâmpla nenorocirea. Eu am pus două dale în dreptul lui, să-i previn pe cei care trec pe aici", a declarat Dănilă Dragotă, de 60 de ani.
Întorşi pe şantier
În schimb, autorităţile dau asigurări că echipele firmei care s-a ocupat de asfaltare vor fi trimise să repare gafe precum cele de pe strada Pandurului. „Noi am remarcat toate deficienţele şi le-am inventariat. Constructorul urmează să revină asupra lucrării, care nu este, oricum, recepţionată. Au mai fost probleme pe anumite străzi care au fost reabilitate. Acolo, calitatea asfaltului lasă de dorit", a spus reprezentantul firmei de consultanţă care supraveghează lucrările.
Marea asfaltare din Drobeta Turnu Severin costă aproape 24 de milioane de euro, bani asiguraţi din fonduri europene. Până la finele acestui an, urmează să fie reabilitate 118 străzi din municipiu.