Aglomeraţie în piaţa de miei din Turnu Severin. Kilogramul în viu se vinde cu 17 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Severinenii au venit în număr mare la târg FOTO Corina Macavei
Severinenii au venit în număr mare la târg FOTO Corina Macavei

Severinenii au început cumpărăturile pentru masa de Paşte, de unde nu lipseşte friptura şi drobul de miel. Aşa că astăzi au venit în număr mare la târgul deschis în Drobeta Turnu Severin pentru a cumpăra un miel.

Aglomeraţie miercuri în Târgul Veterani din Drobeta Turnu Severin, unde ciobanii din toate colţurile judeţului au venit în număr mare cu miei la vânzare. Clienţii au de unde alege, iar mielul este sacrificat pe loc.

Severinenii au plecat mulţumiţi acasă pentru că preţul a fost unul acceptabil. Ciobanii au vândut mielul cu 17 lei kilogramul, iar cine a ştiut să negocieze a reuşit să cumpere chiar şi cu 16 lei kilogramul.

„Preţul este mulţumitor, 17 lei kilogramul, sunt mulţumit. Mieii sunt frumoşi, graşi, mă aşteptam la un preţ mai mare, după cum se anunţase, de la 20 de lei în sus”, a spus un domn.

„Este important să fie carne de miel pe masa de Paşti, este o tradiţie pe care încercăm să o respectăm. Sunt mulţumit de preţ, este convenabil, mă aşteptam să fie mai mare. E bine că sunt din abundenţă”, a zis un alt severinean.

„Mieii sunt mulţi şi cumpărători mai puţini”

image

Ciobanii se tem că vor rămâne cu mieii nevânduţi, aşa că este foarte posibil ca în zilele următoare, preţul să scadă.

„Merge slab, mieii sunt mulţi şi cumpărători mai puţini de data asta. Oferta e mare. Nu sunt mulţumit de preţ, muncim şi noi ca să-i facem mari, e multă muncă. Mă aşteptam la un preţ de 20 de lei, dar din ce în ce scade preţul”, spune un fermier din Jiana, care a venit la târg cu 15 miei de vânzare.

„Slab merge vânzarea, nu avem ce face trebuie să-i dăm, că altfel rămânem cu ei. După Paşti o să rămână 10 lei ca pentru carnea de oaie. Ne grăbim să-i dăm, numai să nu rămânem cu ei în braţe. Cumpărători nu mai sunt, combinatul chimic s-a închis, bani nu mai sunt”, zice un alt fermier de la Cioroboreni, care are de vânzare 80 de miei.

Târgul de miei din Drobeta Turnu Severin  va funcţiona până sâmbătă inclusiv.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite