Acuzaţii de trădare în PNL Orşova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liberalul Mircea Brâncoveanu este noul viceprimar al municipiului Orşova, ales vineri de aleşii locali în cadrul şedinţei de Consiliu Local.

Cum în momentul de faţă, liberalii sunt cei care deţin majoritatea în Consiliul Local Orşova, schimbarea viceprimarului (PSD) Marius Stoica era inerentă. Numai că spre surprinderea conducerii PNL Mehedinţi, o parte din consilierii locali liberali (n.r. foşti pedelişti) au votat astăzi cot la cot cu cei de la PSD. Mai mult, propunerea a venit chiar din partea lui Marius Stoica (preşedinte organizaţia PSD Orşova) şi l-a vizat pe liberalul Mircea Brâncoveanu (fost membru PDL).

Conducerea PNL Mehedinţi spune că această situaţie  va fi analizată în cadrul organizaţiei şi, cel mai probabil, se va lăsa cu sancţiuni.

„Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Orşova este inadmisibil şi arată că o parte a colegilor noştri nu au înţeles că suntem un singur partid. Nu poţi să te erijezi în apărătorul dreptăţii şi să arăţi cu degetul către PSD până acum, iar la prima propunere pe care PSD-ul ţi-o face să uiţi ce-ai spus până acum. Din păcate aşa au făcut colegii noştri din fostul PDL, reuşind să spargă unitatea PNL la municipiul Orşova, acolo unde PNL are 11 consilieri din 19. Vom analiza situaţia creată în următorul Consiliu Judeţean Executiv şi, evident, vom lua toate măsurile care se impun. Unitatea partidului  este mai presus decât orice interes personal sau de grup”, a declarat Virgil Popescu, copreşedinte PNL Mehedinţi.

„Este o problemă internă a noastră pe care o vom rezolva cu certitudine, nu am o problemă cu ce s-a întâmplat, am o problemă cu modul în care s-a întâmplat. Este inadmisibil ca aleşii locali PNL să facă trocuri locale alături de consilierii PSD”, a spus, la rândul său, celălalt copreşedinte al PNL Mehedinţi, senatorul Marius Bălu.

De cealaltă parte, Adrian Cican (copreşedinte PNL Orşova şi fostul preşedinte al organizaţiei PDL Orşova) spune că în acest caz consilierii locali au refuzat să voteze astăzi potrivit „deciziei judeţene de impunere a unui candidat” şi, nicidecum, nu ar fi vorba de o înţelegere cu aleşii locali de la PSD. Potrivit acestei decizii, consilierii locali de la Orşova ar fi trebuit să-l voteze pe Constantin Negulescu, adaugă Adrian Cican. Mircea Brâncoveanu a fost votat în funcţia de viceprimar cu 12 "voturi" pentru şi 4 "împotrivă".

În luna ianuarie a.c., PSD a pierdut majoritatea în Consiliul Local Orşova, prin validarea a trei mandate de consilieri PNL, schimbându-se configuraţia politică în consiliu în favoarea liberalilor.

Citeşte şi:

Cum a ajuns Orşova în blocaj. Acţiunea prefectului reclamant suspendă bugetul primăriei

ANI face curăţenie la Orşova. Un alt consilier local declarat incompatibil

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite