Accidente în lanţ pe şoselele din Mehedinţi. Doi bărbaţi au ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victimele sunt internate la spitalul din Turnu Severin
Victimele sunt internate la spitalul din Turnu Severin

Doi bărbaţi au ajuns duminică la spitalul din Drobeta Turnu Severin în urma unor accidente de circulaţie care s-au petrecut pe şoselele din Mehedinţi.

Primul accident a avut loc duminică dimineaţă, în jurul orei 3,30 pe DN6, pe raza localităţii Prunişor. Un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani a ieşit în afara părţii carosabile, acroşând un punct de transformare electric. Conducătorul auto a suferit o plagă frontală, i s-a acordat primul ajutor de către un echipaj SMURD, după care a fost transportat la Secţia de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin.

Purtătorul de cuvânt al ISU Drobeta, Raluca Tîrcă, spune că pompierii au intervenit la faţa locului cu 8 pompieri militari, o autospecială cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. De asemenea, pompierii au asigurat şi măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului.

Câteva ore mai târziu, mai exact la ora 6,30, Detaşamentul de Pompieri Drobeta Turnu Severin a intervenit cu o ambulanţă SMURD şi trei paramedici la un accident rutier, soldat cu rănirea unui pieton.

Accidentul s-a produs în cartierul Gura Văii, un pieton fiind acroşat de un autoturism. Victima, în vârstă de 51 de ani, prezenta dureri la membru stâng inferior. Paramedicii SMURD i-au acordat primul ajutor şi l-au transportat la spitalul din Turnu Severin.

Poliţia Rutieră urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite