O româncă prezidează o conferinţă internaţională în statul american Montana
0Alina Popescu, studenta care şi-a nominalizat fostul dascăl la premiile Claes Nobel, se pregăteşte pentru o carieră în diplomaţie. Licenţa şi-o va da pe securitate, iar între timp predă colegilor mai mici, în calitate de asistent al profesorului său de economie.
În 2005, avea doar 14 ani, când i s-a oferit şansa de a participa, în Statele Unite, la o conferinţă a liderilor globali. A fost pentru prima dată când avea să întâlnească lideri de rang înalt: ambasadori, guvernatori sau oratori care lucrează pentru NATO sau ONU.
De-atunci, experienţa s-a repetat în fiecare an, mai ales că liceul în care învăţa era inclus într-un parteneriat cu organizaţia “Youth Leaders International” (YLI), una dintre cele mai mari din lume.
După trei ani de participare la aceste conferinţe, Alina a fost selectată ca stagiar în cadrul programului, urmând ca în vara acestui an să colaboreze îndeaproape cu liderii organizaţiei, ca şi director al conferinţei de leadership global care va fi organizată în Montana şi care va reuni tineri din cele mai bune licee publice şi private din America şi din întreaga lume.
“Imens este privilegiul de a fi parte a YLI- autentică şcoală a responsabilităţii şi promovării valorilor fundamentale ale umanităţii. Precum toţi ceilalţi absolvenţi YLI, şi eu am beneficiat pe experienţe interculturale minunate, fiind fascinată de curajul colegilor mei şi al staff-ului de a îmbina mereu entuziasmul, pasiunea, speranţa, dorinţa de a face o schimbare, cu pragmatismul, responsabilitatea şi perseverenţa”, ne spune Alina Popescu.

Certificatul YLI, carte de vizită pentru intrarea în marile universităţi ale lumii
Fondată în 1996, de Jerold Samet, o personalitate marcantă a Americii, organizaţia “Youth Leaders International” reuneşte tineri din 13 ţări ale lumii, inclusiv din România. “La sfârşitul celor trei ani de program, este o ceremonie impresionantă, se cântă imnul fiecarei ţări participante şi primeşti o diplomă onorantă care are semnătura fondatorului, dar şi a directorului organizaţiei, precum şi o poză cu prietenii pe care ţi i-ai format în cei trei ani de zile”, ne spune Alina.
România este o ţară norocoasă, pentru că numai ea şi Australia au dublă reprezentanţă la nivel naţional. Aşa cum Australia are participanţi ce provin din Sydney şi Melbourne, România are din Bucureşti şi Tr. Severin. Participanţilor din cele două ţări li se alătură cei din Canada, Kenya, Filipine, Honduras, America, Franţa, China, etc.
Colegiul Naţional "Traian" din Tr. Severin, liceul pe care l-a absolvit Alina (Foto: jos)

Cei care au ocazia de a participa la astfel de conferinţe, au parte de numeroase experienţe culturale, învaţă cum să-şi monitorizeze finanţele sau cum să investească într-un anumit domeniu şi nu în ultimul rând cum să aplice la universităţi de prestigiu din lume, atingând astfel apogeul dezvoltării personale.
“În Montana, va fi o experienţă culturală privind modul de viaţă al americanilor nativi care reprezintă o populaţie marcantă în acest stat. Stilul lor de viata este inedit pentru participanţi. Trăiesc în corturi, au dansuri specifice. De la vestimentaţie, la mâncare şi până la obiceiurile cotidiene, totul este unic în lume chiar”, mărturiseşte tânăra.
Certificatul YLI reprezintă o adevărată carte de vizită pentru cei care aplică pentru intrarea într-o universitate de renume din afară. “Pentru mine, a reprezentat un salt imens în dezvoltarea mea profesională. Ştiu de la alţi colegi că aceasta calitate, de membru în YLI, îţi face accesul mai uşor la universităţile de prestigiu din lume. Îmi mărturisea un coleg de serie, un absolvent al organizaţiei că, scriind un mesaj către Universitatea din Oxford, a primit din partea staff-ului de acolo un răspuns care exprima onoarea de a avea posibilitatea să vorbească cu un absolvent YLI”, ne spune tânăra.
În clasa a X-a, bursă în SUA
După experienţa din 2005 de la YLI, la 16 ani, i s-a oferit şansa să părăsească România. O bursă oferită de Colegiul Naţional “Traian” din Turnu Severin, liceul în care învăţa, a trimis-o un an în Statele Unite. O şansă pe care nu a ratat-o şi o experienţă care i-a marcat viaţa.
Este primul elev român care a fost ales între primii 50 elevi ai Americii, iar la 16 ani, a fost numită ambasadorul poeziei tinerilor americani şi inclusă în societatea academică a premiilor Nobel.
Ulterior, a primit propunerea să continue acolo ultimii ani de şcoală, însă cum nu şi-a putut imagina să termine liceul fără numele gloriosului Colegiu Naţional "Traian" pe diplomă, s-a întors în România. A avut însă norocul de a pleca peste Ocean, de data aceasta ca şi student.
Visul ultim însă este de a lucra la nivel global într-una din organizaţiile de renume, “de unde sper să pot contribui şi eu la dezvoltarea României”.