VIDEO Primul mehedinţean sancţionat pentru incendierea vegetaţiei uscate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a primit 2000 de lei amendă pentru incendiul de vegetaţie pe care l-a provocat
Bărbatul a primit 2000 de lei amendă pentru incendiul de vegetaţie pe care l-a provocat

După numeroase avertizări transmise populaţiei prin intermediul mass-media, pompierii au trecut la fapte. Ei au scris prima amendă pentru incendierea vegetaţiei uscate

Un bărbat în vârstă de peste 50 ani, din localitatea Gârbovăţu de Sus, comuna Căzăneşti s-a ales cu o amendă usturătoare pentru că a dat foc la resturile vegetale şi flăcările s-au extins. Speriat, el a anunţat pompierii.

 La faţa locului s-au deplasat doi inspectori din cadrul Inspecţiei de Prevenire, pentru a lua măsurile legale privind incendierea vegetaţiei uscate.

Pentru stingerea incendiului, care s-a propagat la litiera unei păduri din imediata vecinătate, dar şi la gardul ce împrejmuia a o plantaţie de viţă-de-vie, au intervenit şi opt voluntari din cadrul SVSU Căzăneşti.

La sosirea cadrelor Inspecţiei de Prevenire, incendiul era localizat de către voluntari, persoana care incendiase terenul fiind găsită la locul evenimentului.

Persoana vinovată de incendierea vegetaţiei uscate, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi nerespectarea măsurilor de împiedicare a propagării arderii, a fost sancţionată de către cadrele Inspecţiei de Prevenire cu amendă  în cuantum de 2000 de lei

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite