FOTO/VIDEO Bolizi de sute de mii de euro, confiscaţi din curţile ţiganilor din Strehaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mascaţii au năvălit azi-dimineaţă în casele ţiganilor din Strehaia şi Drobeta Turnu-Severin, confiscând automobile de sute de mii de euro. Două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore fiind suspecte de comiterea unor infracţiuni economice.

Astăzi, între orele 06.00-12.00, poliţiştii S.C.C.O. Mehedinţi din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, împreună cu poliţişti ai I.P.J. Mehedinţi, beneficiind de sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I., sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia.



Percheziţiile au fost efectuate la locuinţele lui R.I., de 53 de ani, R.C. de 31 de ani, M. N., de 21 de ani, M.F., de 25 de ani şi M.F. de 46 de ani, toţi din localitatea Strehaia, suspectaţi de comiterea de infracţiuni economico-financiare.

image



Prin această acţiune, poliţiştii au urmărit identificarea bunurilor a căror provenienţă nu poate fi justificată, a documentelor financiar-fiscale ce aparţin societăţilor comerciale administrate de persoanele în cauză, precum şi a bunurilor în vederea aplicării de măsuri asiguratorii.

image



În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat, patru autoturisme de lux, fiecare având o valoare cuprinsă între 50.000 - 100.000 de euro şi o autoutilitară, precum şi alte bunuri provenite din săvârşirea de infracţiuni, în valoare de aproximativ 40.000 de lei, suma de 27.000 de lei şi monezi din metal galben ce par a fi din aur.

image



Doi bărbaţi, R.I şi R.C, au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca mâine să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Cei doi bărbaţi sunt suspecţi în comiterea unor uinfracţiuni economice întrucât au creat un prejudiciu în valoare de 119.000 de lei unor societăţi comerciale” a declarat Andreea Dobre, purtător de cuvânt IJP Mehedinţi.

image
Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite