Turnu Severin: Utilităţile Spitalului de Urgenţă, achitate de CJ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii judeţeni au aprobat luni ca 2 milioane de lei din recuperarea TVA să fie direcţionată către Blocul materno-infantil, bibliotecă şi centrele de îngrijire de la Burila Mare şi Strehaia.

În şedinţa ordinară de luni, 31 mai, consilierii judeţeni au aprobat contractarea unui împrumut intern în valoare de 35 de milioane de lei. Această sumă va fi direcţionată către finalizarea lucrărilor la maternitatea din Severin. Lucrările la acest proiect sunt estimate să se finalizeze până în primăvara anului 2011.
„Este împru¬mutul cu ajutorul căruia vom finaliza construcţia la blocul materno-infantil. În urma licitaţiei şi a negocierilor cu băncile, s-au obţinut condiţii mai avantajoase de contractare decât condiţiile minime pe care le impusese Consiliul Judeţean. Astfel, s-a obţinut o economie de 24 de miliarde de lei vechi. Cu aceşti bani, cu certitudine, vom finaliza, cel mai târziu în primăvara anului viitor, construcţia blocului materno-infantil“, a declarat Marius Bălu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi.
Parc eolian în sud
În cadrul aceleiaşi şedinţei s-a discutat şi despre repartizarea sumei de două milioane de lei, recuperată din TVA-ul din proiectele anterioare. Consilierii judeţeni au hotărât ca din suma de două milioane de lei, jumătatate să fie acordată blocului materno-infantil, 50.000 de lei se vor duce către bibliotecă, 200.000 de lei vor fi alocaţi centrelor de îngrijire de la Strehaia şi Burila Mare.
De asemenea, o sumă importantă a fost repartizată pentru achitarea utilităţilor de la Spitalul Judeţean Mehedinţi. În atenţia Consiliului Judeţean se află un proiect important privind evaluarea potenţialului eolian al judeţului Mehedinţi, cu scopul înfiinţării unor parcuri eoliene în sudul judeţului.
Consiliul Judeţean  Mehedinţi a aprobat, pentru acest proiect, suma de 100.000 de lei pentru studiul de fezabilitate privind evaluarea potenţialului eolian. „Mi-aş dori ca aceste parcuri să fie amplasate în zona de sud a judeţului, pentru că partea de nord este geoparc“, a mai adăugat preşedintele Marius Bălu. De asemenea, o sumă de 400.000 de lei a fost repartizată pentru lucrări curente de întreţinere a reţelei de drumuri judeţene din Mehedinţi.


Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite