Turnu Severin: Marian Balaci va conduce meciul Universităţii Craiova de la Mediaş
0
Turnu Severin: Marian Balaci va conduce meciul Universităţii Craiova de la Mediaş
Comisia Centrală de Arbitri a stabilit astăzi brigăzile care vor oficia la meciurile din runda a doua a Ligii I.
Află când se dispută derbiul Olteniei dintre Ştiinţa şi Pandurii
Partida pe care Universitatea Craiova o va susţine vineri, la Mediaş. va fi condusă la centru de severineanul Marian Balaci. Acesta va fi ajutat la cele două margini de Octavian Şovre (Oradea) şi Bogdan Velicu (Bucureşti).
Fost fotbalist la CSM Râmnicu Vâlcea, Balaci nu are prea multă experienţă ca arbitru în prima ligă. Primul său meci a fost chiar cel al Ştiinţei cu Gloria Buzău, din sezonul trecut, când oltenii au remizat, 1-1, pe stadionul „Ion Oblemenco“, rezultat care s-a dovedit până la urmă decisiv la ratarea prezenţei în cupele europene.