Turnu Severin: Un zâmbet de copil, mai important decât BAC-ul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi se aflau în timpul examenelor, doi elevi bursieri ai Fundaţiei Dinu Patriciu au gândit un proiect prin care au putut face cadouri copiilor cu dizabilităţi, de 1 Iunie

Proiectul „Din suflet pentru suflet“ vine în sprijinul copiilor cu handicap grav afl aţi în centrul de plasament din Drobeta Turnu Severin. 
La Centrul de Plasament pentru Copilul cu Dizabilităţi din Drobeta Turnu Severin, 50 de copii şi-au serbat astăzi ziua prin jocuri, dansuri, cântece şi poezii recitate. Aceştia au primit mai multe cadouri, graţie unui proiect iniţiat de către Bănică Cosmin Costinel şi Chelu Adina, doi bursieri ai Fundaţiei Dinu Patriciu, împreună cu o elevă a Colegiului Naţional Gheorghe Ţiţeica, Balaci Diana. „Am iniţiat un proiect având ca scop umanitar ajutarea copiilor cu dizabilităţi. Am obţinut fonduri de 10 milioane de lei din care le-am cumpărat haine şi dulciuri. Nu a fost deloc uşor. A fost foarte mult de umblat, aproape imposibil, pentru că noi suntem elevi în clasa a 12-a, iar competenţele s-au suprapus peste proiect. Totuşi satisfacţia pe care o avem în urma dezvoltării proiectului este mult mai mare. Considerăm că aceşti copii merită mai multă atenţie din partea tuturor.” ne-a spus Adina Chelu, unul dintre bursierii Fundaţiei Dinu Patriciu. „Copiii s-au bucurat enorm de cadourile primite. Chiar dacă sunt copii cu probleme, Ziua Copilului este şi pentru ei“, a declarat Nuţi Bedeanu, şef de centru.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite