Un severinean plăteşte la un credit, luat cu ipotecă, asigurare pentru apă de conductă şi refulare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul ne arată asigurarea conform căreia plăteşte chiar şi apa de conductă şi refulare
Tânărul ne arată asigurarea conform căreia plăteşte chiar şi apa de conductă şi refulare

Un tânăr din Severin se luptă în instanţă pentru a-şi recupera banii. Pentru un credit cu ipotecă, Marin Sărăcin susţine că plăteşte de aproape trei ani comision de risc, iar de anul acesta şi o asigurare inutilă.

S-au adunat deja aproape 1000 de reclamaţii împotriva băncilor în Mehedinţi. Marin Sărăcin este un tânăr din Drobeta Turnu Severin care a depus şi el o sesizare la Protecţia Consumatorilor încă din luna august, dosarul ajungând în final în instanţă.

În urmă cu trei ani a luat un credit în valută, cu ipotecă pe o garsonieră. Tânărul susţine că prin comisioane şi asigurări aberante, banca i-a subtilizat, până acum, din buzunar, nejustificat, aproape 10.000 lei.

„Am luat un credit, am garantat cu un bun imobil, proprietate personală. Pe lângă această garsonieră, am fost pus să fac şi asigurare care acoperă absolut toate riscurile. Culmea, pe lângă aceste două lucruri, mă mai pune să plătesc, lunar, un comision de risc care, la mine, ajungea undeva între 2 şi 2,5 milioane.

În condiţiile în care, de trei ani, plătesc creditul. În plus, valoarea asigurată a creditului rămâne de fiecare dată valoarea iniţială. N-a fost niciun franc scăzut din creditul iniţial”, spune Marin Sărăcin.   

Asigurare şi pentru apă de conductă şi refulare
Marin Sărăcin susţine, cu documentul în mână, că în acest an a fost nevoit să plătească, pe lângă asigurarea garsonierei, şi o asigurare pentru „apă de conductă şi refulare”.

„Poliţa de asigurare 2010-2011 cuprinde un paradox. Având în vedere că garsoniera mea este la etajul IV, într-un bloc de patru etaje, pe poliţă apare şi următoarea asigurare: apă de conductă şi refulare.

Adică ce să refuleze?! WC-ul meu la etajul IV?! Păi şi ăluia la parter ce-i mai refulează atunci?!

Iar în caz de refulare, suma asigurată e de 1000 euro. Sumă ce mi-a fost adăugată practic la valoarea creditului iniţial”, adaugă Marin Sărăcin.

Tânărul vrea ca băncile să se hotărască: ori vor asigurare, ori un bun cu care să garantezi. „Practic, banca se asigură triplu. O dată e bunul, apoi e aisgurarea care asigură tot riscul şi al treilea e comisionul de risc, care chiar nu se explică pentru ce e”, conchide Sărăcin.

Verificările inspectorilor de la Protec'ia Consumatorilor continuă, iar băncile sunt pasibile de amenzi drastice. Până acum, în Mehedinţi, nouă unităţi bancare au fost sancţionate cu circa 300.000 lei, iar peste 300 de dosare au ajuns în instanţă.

 


Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite