Ultima zi fără restiricţii pentru ieşirile la iarba verde

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ultima zi la gratar fără restricţii
Ultima zi la gratar fără restricţii

Grătarele se vor încinge de acum în colo doar în spaţii special amenajate.  Nerespectarea prevederilor acestei legi se va pedepsi cu amenzi cuprinse între 100 şi 5.000 de lei

Severinenii au ieşit la iarbă verde,  s-au bucurat de timpul cald şi de ultima zi fără restricţii pentru picnic. „Obişnuiam să merg până acum în locuri departe de oraş, exact pentru liniştea pe care poate să o aducă lipsa de oameni.

Desigur nu m-ar deranja să nu mai merg la picnic într-un loc foarte liniştit daca asta ar însemna că dispar neciopliţii cu gunoaiele lor materiale şi fonice”, a spus  Petronela Creţescu.

Cei mai mulţi se vor conforma legii pentru că, spun ei, aşa natura nu va mai avea de suferit. „Aş fi foarte fericit de legea asta dacă nu ar exista decalajul între aplicarea sancţiunilor şi crearea facilităţilor care sunt discutate în lege.

Totuşi, respectul pentru natură nu se învaţă decât prin educaţie”, a adăugat Adrian Pleşan.

Potrivit legii, vor fi special amenajate pentru picnic, pe domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, zone care vor fi dotate cu utilităţii şi facilităţi pentru aceasta activitate şi în care aprinderea focului este permisă.

Aceste zone vor fi indicate în parcuri şi în zonele limitrofe ale pădurilor situate în intravilanul localităţilor.

Persoanele care vor merge la picnic nu vor avea voie să spele obiectele folosite la aceasta activitate în apele din vecinatatea zonei special amenajate, nu vor avea voie să hrănească animalele sălbatice, să distrugă plantele, să posteze semne sau mesaje.

Aceştia va trebui să păstreze liniştea şi să nu deranjeze comunităţile locale, să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate, să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să-l supravegheze permanent, să lase locul curat şi nealterat, să nu arunce ţigări sau chibrituri aprinse în alte locuri decât cele special amenajate, să respecte bunele moravuri.



Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite