Turnu Severin: Cozi la zahărul şi făina venite venite de la UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Făina şi zahărul venite de la Uniunea Europeană sunt gură de oxigen pentru 11.160 de severineni. Oamenii şi-au riscat sănătatea pentru a pune mâna pe ajutoare.

Peste 200 de severineni cu venituri mici au format, ieri, o coadă de câteva zeci de metri. Între ei, şi nea` Nicu Streinu (57 ani). Omul a lucrat 37 de ani într-o fabrică de stat, iar, în urmă cu câteva luni, în prag de pensie, a fost trimis în şomaj. Pentru el, aceste alimente sunt mai mult decât necesare. „Am lucrat la Celuloză, ne-au dat afară, în şomaj şi am ajuns ca cerşetorii. După 37 de ani de muncă, am ajuns ca milogul, să primim alimente ca ajutoare. Ne descurcăm foarte greu. După atâta vechime, aştept să ies şi eu la pensie. Am şomaj 530 lei pe lună, am rate de plată, regie, lumină, tot. Greu”, ne-a spus, cu lacrimi în ochi, Nicolae Streinu.

În aceeaşi situaţie sunt peste 11.000 de severineni. Este vorba despre localnicii cu venituri reduse, şomeri, beneficiarii ajutorului social ori persoane cu handicap, pentru care aceste alimente sunt importante. „Mă ajută mult de tot aceste alimente. Am pensie 320 lei şi mă descurc foarte greu. Am stat la coadă o grămadă. Am luat 13 kg de făină şi 4 de zahăr. Nu ştiu cât mi-o ajunge”, ne-a spus Ana Cojocaru, din Severin. Printre cei care au stat la coadă, s-au aflat şi bătrâni cărora le-a fost foarte greu să rămână pe poziţie. „Am pensie 300 lei şi am luat şi eu acuma 4 kilograme de zahăr şi 13 de făină. Am stat la coadă mai mult de o oră şi jumătate. ”, ne-a spus o bătrânică de 80 de ani, pe numele său Gheorghiţa Tremurici.     

Distribuţia va continua până la epuizarea stocului
Cele 13 kg de făină şi 3 de zahăr sunt pentru unii mană cerească. “Sunt 11.160 de beneficiari, însemnând şomeri, pensionari cu pensii de până în 400 lei, beneficiarii Legii 416 adică, cei cu ajutor social şi pesoane cu handicap grav şi accentuat, inclusiv copiii. Fiecare persoană primeşte câte 13 kg de făină şi 4 kg de zahăr, iar la ajutorul social, se primeşte per familie”, spune asistentul primar Lucia Otescu, de la Direcţia de Asistenţă Socială Severin. Distribuţia alimentelor va continua până când vor fi epuizate cele peste 140 de tone de făină şi 35 de tone de zahăr primite de la U.E.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite