Turnu Severin : 10 medalii pentru sportivii C.S.M. Drobeta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șapte sportivi şi cei doi antrenori de la C.S.M. Drobeta au efectuat un stagiu de pregatire încheiat cu o competiție, la care au participat 800 de elevi din 8 ţari ale fostului spaţiu iugoslav.

Desfășurate în perioada 16-21 martie, acestea au avut loc în Bosnia Herţegovina,  Republica Srbska, Laktasi. „A fost o etapa de pregătire sub alte conditii, alţi sparing-parteneri, altă scoala de Judo, dar şi un prilej pentru creşterea încredererii în forţele proprii”, declară Lena Sterea, purtatorul  de cuvânt al C.S.M.Drobeta Turnu Severin.

Sportivii severineni s-au întors cu zece clasări pe podium. Ionuț Burcă și Ștefan Mateescu au reușit să obțină locul 1, la categoriile de vârstă Under17 și respectiv, Under20.  Celelalte clasări au fost pe treaptele a doua și a treia ale podiumului.
 
Loc II       
-ANDRONIE LIVIU       - U 15 , 55 kg
-MILOIU VALERIA  - U 20 , 63 kg
-STEREA LENA –seniori, 57 kg

Loc III
-ANDRONIE LIVIU – U 17, 55 kg
-MILOIU VALERIA – seniori, 63 kg
-POPESCU GABRIEL –seniori, 73 kg
-MATEESCU STEFAN –seniori, 60 kg
-MITRANUS CRISTIAN – U 20, 66 kg

După o pregatire comună, cu antrenamente dure la competiţia finală, sportivii C.S.M.Drobeta au obţinut rezultate spectaculoase și și-au întărit relațiile de prietenie cu omologii din Bosnia.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite