Turnu Severin: 60 de elevi orădeni, în practică la Poliţia de Frontieră Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de patru săptămâni, 60 de studenţi aparţinând Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea îşi vor desfăşura stagiul de practică, în cadrul structurilor operative aparţinând Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Mehedinţi.

După ce au parcurs primul an al Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu”,  un număr de 60 de  elevi ai acestei instituţii vor executa stagiul de pregătire poliţienească şi legislaţie de frontieră în cadrul structurilor destinate supravegherii frontierei de stat şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere din zona de competenţă a Poliţiei de   Frontieră Mehedinţi. Pe parcursul a patru săptămâni, elevii, viitori agenţi ai Poliţiei de Frontieră Române, vor parcurge mai multe activităţi pregătitoare în care li se vor prezenta specificul misiunilor de supraveghere a frontierei de stat la frontiera verde, precum şi modul de efectuare a controlului trecerii frontierei de stat. în acelaşi timp, ei vor participa la obţinerea, analiza şi exploatarea datelor şi informaţiilor necesare privind prevenirea şi combaterea criminalităţii transfrontaliere pe genuri de infracţiuni în limitele zonei de competenţă aparţinând Poliţiei de Frontieră Mehedinţi. 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite