Turnu Severin: Zeci de mii de cititori în bibliotecile severinene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Severinenii de toate vârstele apelează des la fondul de carte al bibliotecilor din oraş.
Severinenii de toate vârstele apelează des la fondul de carte al bibliotecilor din oraş.

Biblioteca tradiţională nu este ameninţată nicidecum cu dispariţia. Copiii îşi fac temele în  sălile de lectură, atât la sat, cât şi la oraş.

Dacă la oraş, sălile de lectură sunt invadate de pensionari şi de studenţi, la sate, preşcolarii sunt clienţii fideli ai bibliotecilor. Cele mai vechi cărţi se găsesc la Teatru, în Secţia de Lectură nr. 1 şi Secţia de Patrimoniu a Bibliotecii I.G. Bibicescu din Severin. „Avem foarte multe cărţi de cercetare, de aceea cititorii noştri sunt profesori universitari, cercetători sau studenţii cărora le trebuie ceva pentru master. În schimb, sunt foarte mulţi cititori la presă şi la monitoare. Pensionarii sunt cei care ne umplu sălile. Vin şi citesc presa. Avem ziare, reviste, săptămânale. Mai sunt şi elevii de liceu sau studenţii care ne calcă pragul“, ne-a spus bibliotecarul Suzana Mărţuică, de la Secţia Periodice.

Preşcolarii, atraşi spre bibliotecă

Fondul de carte al bibliotecii este, în acest moment, de peste 420.000 de volume, iar numărul cititorilor, anual, se ridică la 24.000 de persoane. La Cujmir, autorităţile i-au atras pe copii spre lectură, altfel decât printr-un simplu îndemn „veniţi la bibliotecă“. În faţa clădirii, au construit un spaţiu de joacă.

„Avem foarte mulţi copii de grădiniţă care iniţial, veneau să se joace în curte, pe tobogan, dar curiozitatea i-a împins spre bibliotecă. Au vrut să vadă ce este aici, au intrat, le-am arătat ce pot să facă şi acum s-au obişnuit. Ne bucură faptul că am reuşit să îi atragem spre carte, dar, din păcate, ne confruntăm ca mai peste tot cu o lipsă de carte. Am avea nevoie de cărţi de colorat, tocmai pentru copiii de grădiniţă“, ne-a precizat Monica Voicu, bibliotecarul comunei Cujmir.

Opt calculatoare pentru navigat pe internet

Conducerea bibliotecii severinene a reuşit să achiziţioneze opt calculatoare destinate informării. „De aceste servicii gratuite pot beneficia toţi clienţii. Cu ajutorul internetului, sigur că e mai uşor pentru cei care vin la noi să citească presa online“, ne spune Raluca Graf, directorul Bibliotecii I.G.Bibicescu.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite