Turnu Severin: Valeria Ţîrlui este elevă de real, dar olimpică la geografie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Participă la olimpiadele şcolare încă din clasa a cincea, ajungând chiar şi la naţională. A început cu matematica, româna, biologia şi s-a oprit la geografie, trecând cu brio de faza judeţeană.

Este îndrăgostită de geografie încă din gimnaziu, atrasă fiind de complexitatea materiei. Nu se mulţumeşte niciodată cu puţin şi este dornică să afle cât mai multe informaţii despre tot ceea ce o înconjoară.

Este şi motivul pentru care nu s-a oprit doar la această disciplină şi a încercat să-şi extindă cunoştinţele şi în biologie, română sau matematică. „Îmi place foarte mult să mă plimb în natură şi să aflu cât mai multe despre cadrul natural, dar mi-a plăcut şi profesorul care ştie cum să atragă un elev şi să-l facă să devină pasionat de materia pe care o predă”, ne spune Valeria Ţîrlui (16 ani).

Cu ambiţie şi multă muncă, ea a reuşit, de fiecare dată, să fie în top, luând de cele mai multe ori locul întâi la faza judeţeană. „Am participat la română şi matematică în fiecare an, cu excepţia anului trecut, pentru că a fost în aceeaşi zi cu cea de geografie.

Într-a şaptea am mers şi la biologie, unde am luat locul I pe judeţ, iar din clasa a opta, am participat la geografie, luând locul I pe judeţ şi mai departe la naţională.

Ambiţia şi dorinţa de a cunoaşte cât mai multe domenii, de a le aprofunda şi de a afla cât mai multe informaţii care să mă ajute şi mai departe m-au determinat să continui”, mărturiseşte Vali, cum îi spun apropiaţii. 
 
S-a îndrăgostit de geografie
Tânăra este unul din cei mai buni elevi ai Colegiului Naţional „Gheorghe Ţiţeica”, apreciat de dascăli, mai ales că învaţă la un profil real. „Este un elev de suflet al meu, pentru că m-a uimit de-a dreptul cu pasiunea pe care o are pentru georgrafie.

La început nu era atât de convinsă, dar pe parcurs s-a îndrăgostit efectiv de această disciplină. Are o mobilizare extraordinară în a acumula cât de mult posibil”, ne-a spus Carmen Bărbulescu, directorul adjunct al instituţiei de învăţământ.

Valeria nu s-a hotărât ce va face după terminarea liceului, însă până atunci îşi doreşte nespus de mult să obţină un premiu la naţionala de geografie. „Sunt într-o perioadă în care sper să iau cea mai bună decizie şi ceea ce vreau să fac, vreau să fac foarte bine”, conchide eleva.

Merită să fii olimpic în ziua de astăzi?
V.Ţ: „Da. Chiar merită. Eu sunt obişnuită, pentru că am participat la atâtea olimpiade, dar mi se pare mai ales satisfacţia personală şi bucuria pe care trebuie s-o împarţi în primul rând cu profesorul, pentru că de profesor depinde începutul şi apoi şi continuarea. E foarte important”. 

Cum vezi generaţia de azi, a tinerilor?
V.Ţ.: „Rebelă, foarte rebelă. Din câte ştiu de la părinţi, înainte totul era foarte diferit. Acum avem alte principii, avem alte aşteptări. Nu ştiu ce să zic, poate că era mai bine înainte, dar sunt şi anumite lucruri pozitive şi în generaţia de astăzi. Nu foarte multe, ce-i drept”.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite