Turnu Severin: Tutunul de la duty free, la preţ de criză: fără acciză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bişniţarii cumpără ţigări din magazinele duty free şi le vând în parcările din zonele aglomerate. foto: Cătălin Căruntu
Bişniţarii cumpără ţigări din magazinele duty free şi le vând în parcările din zonele aglomerate. foto: Cătălin Căruntu

Duty free-urile din vama Porţile de Fier 1 au înregistrat, în prima zi de lucru din acest an venituri cu 20% mai mari faţă de săptămâna trecută.

Preţul ţigărilor netimbrate, la mare căutare în această perioadă de criză, îl fac cele şase magazine duty free din Vama Porţile de Fier I, principala sursă de aprovizionare a pieţei negre din Severin. Surse din interiorul acestora ne-au declarat că este probabil ca în perioada următoare preţurile să crească cu circa 0,5 - 1 euro pe cartuş.

Speculanţii vând pachetul de ţigări cu 2 lei mai ieftin

Ieri, în prima zi când au redeschis magazinele după perioada de sărbători, magazinele au înregistrat vânzări cu 15-20 % mai mari faţă de săptămâna trecută. Şi nici nu este de mirare dacă ne uităm pe raft şi vedem că preţurile sunt mult mai mici faţă de cele practicate în tutungerii. Preţurile sunt următoarele: V.P. - 1,5 euro cartuşul, Maiwand - 2 euro, Atlanta - 2 euro, Baton - 2,5 euro, Capital - 2,5 euro, Strand - 3,25 euro, Marble - 4 euro, Kent şi Marlboro - 10-11 euro.
„Am un vecin care n-are serviciu, dar se ocupă numai cu chestia asta, cu vama. Ia ţigări din duty-free şi apoi le vinde prin cartier. Eu de la el cumpăr, iau pachetul de Pall Mall cu 6 lei, îmi convine, că la magazin trece de 8 lei“, ne-a spus Doru Popa, un fumător înrăit.

Se vor intensifica verificările

Poliţiştii de frontieră severineni se aşteaptă ca în perioada următoare traficul cu ţigări netimbrate să crească, motiv pentru care vor intensifica controalele şi filtrele pe traseul Vama Porţile de Fier I - municipiul Drobeta Turnu Severin. „Ne aşteptăm la o intensificare a fenomenului traficului ilicit cu ţigări netimbrate atât în punctele de trecere a frontierei de la Orşova şi Severin, cât şi la frontiera verde. Vom mări numărul filtrelor pe care le facem împreună cu Poliţia şi Garda Financiară“, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, comisarul-şef Valeriu Pera.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite