Turnu Severin: Trenuri anulate, din cauza inundaţiilor din Caraş-Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece trenuri care circulă pe magistrala Bucureşti Nord - Timişoara Nord au fost anulate din cauza închiderii traficului între staţiile Teregova şi Armeniş, în judeţul Caraş-Severin, în urma inundării liniei.

Traficul feroviar între staţiile Teregova şi Armeniş, pe sectorul Orşova- Caransebeş - Timişoara, a fost închis marţi seară, după ce linia de cale ferată a fost inundată şi acoperită cu aluviuni.

Azi-noapte, cinci trenuri de pe magistrala Bucureşti Nord - Timişoara Nord au fost anulate pe rutele care duc spre staţiile Teregova şi Armeniş.

Astăzi, trenurile Intercity 12011 şi 594 nu vor circula între Orşova şi Caransebeş, trenul Accelerat 1692 va fi anulat pe relaţia Timişoara Nord - Bucureşti Nord, urmând ca pasagerii să fie preluaţi de trenul Intercity 592.

De asemenea, trenul Intercity 592 va fi anulat pe relaţia Timişoara Nord - Filiaşi şi va circula pe ruta ocolitoare Timişoara Nord - Aradu Nou - Simeria - Filiaşi - Craiova - Bucureşti Nord.

Trenul Rapid 792 Dr. Tr. Severin – Bucureşti, cu plecare la ora 14,22 din Gara Tr. Severin, circulă normal.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite