Turnu Severin: Trei minori au furat o maşină pe care au abandonat-o apoi pe drum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei trei minori sunt din Bala şi sunt cercetaţi acum pentru furt calificat.

Poliţiştii comunei mehedinţene Bala au fost sesizaţi, ieri dimineaţă, de un localnic cu privire la faptul că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, persoane necunoscute i-au furat autoturismul ce se afla parcat pe DJ 671 A, în faţa locuinţei.

La faţa locului, s-a deplasat echipa operativă a poliţiei care, în urma verificarilor efectuate, a găsit autoturismul abandonat pe acelaşi drum judeţean.

“Continuând cercetările, au fost identificaţi trei minori cu vârsta cuprinsă între 16 şi 17 ani, toţi din comuna Bala", ne-a precizat inspectorul principal Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

Faţă de cei în cauză s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite