Turnu Severin: Taximetriştii severineni protestează prin scumpirea tarifului pe kilometru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noile preţuri stabilite la pompă au devenit recorduri de nesuportat pentru buzunarele taximetriştilor, aceştia fiind revoltaţi de noile tarife

La începutul anului, taximetriştii severineni au primit o nouă lovitură: scumpirea carburanţilor.

Principalul motiv invocat de benzinari este ctreşterea accizelor cu peste 3% atât în cazul benzinei, cât şi în cazul motorinei, dar şi faptul că de la 1 ianuarie, carburanţii trebuie să conţină 5% biocombustibil, faţă de 4% cât era până acum.

Ca urmare benzina este mai scumpă cu 7 bani pe litru, iar motorina cu 5 bani.

Noile preţuri stabilite la pompă au devenit recorduri de nesuportat pentru buzunarele taximetriştilor, aceştia fiind şi cei mai revoltaţi de tarifele-record. 

Ei spun că preţul mărit al carburanţilor va duce la o scădere considerabilă a veniturilor.

image

„Pe noi taximetriştii ne afectează foarte tare. Tariful este de 1,4 lei/kilometru, iar benzina este acum 5 lei. Scumpirea asta nu mulţumeşte pe nimeni mai ales că o să câştigăm mai puţin bani ca şi până acum” ne-a spus Cătălin Cladoveanu taximetrist.

Dacă în ţară şoferii protestează prin blocarea benzinăriilor sau prin plata alimentării cu benzină doar cu monede de 1, 5, 10 sau 50 de bani, taximetriştii severineni protestează prin scumpirea tarifului pe kilometru.

„ Benzina e foarte scumpă şi tocmai de aceea o să încercăm să mărim şi noi tarifele în următoarea săptămână. Decât să avem douăzeci de clienţi cu 3 lei mai bine avem zece cu 5 lei şi în felul acesta suntem mai câştigaţi” ne-a spus Dan Istodor un alt taximetrist.

La nivel naţional, taximetriştii au pregătit pentru intervalul 17-19 ianuarie un protest de amploare împotriva benzinăriilor.

La acest protest sunt aşteptaţi să se alăture toţi şoferii din breaslă.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite