Turnu Severin: Staţiunea Băile Herculane, plină de 1 Mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hotelierii şi comercianţii de la poalele Domogledului se pregătesc să-şi întâmpine oaspeţii ce le vor tripla profiturile. Aproape 4.000 de adepţi ai Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) sunt aşteptaţi, încă de pe-acum, cu bucurie de întreaga staţiune.

Deşi pare greu de crezut pentru turismul românesc, cu câteva zile înainte de 1 mai, în Băile Herculane nu mai sunt locuri de cazare. Hotelurile sunt pline până la refuz şi vor rămâne la fel până pe 8 mai. Pe lângă turiştii veniţi să-şi petreacă concediul, în staţiune sunt aşteptaţi aproape 4.000 de adepţi M.I.S.A. Cu gândul la profituri serioase, comercianţii au intrat deja în febra pregătirilor.

“Pentru noi, venirea yoghinilor înseamnă un venit în plus. Ne-am pregătit din timp, avem toată gama de miere, fagure, propolis sau siropuri. De-abia îi aşteptăm să vină, că ei ne mai scot din impas. Preţurile sunt aceleaşi cu cele de anul trecut. Dacă, în mod normal, câştigăm 100 lei, ei ne duc la două, trei sute de lei”, ne spune Constantin Papavă, apicultor.  

Hotelurile, pline până la refuz

Bătălia cea mare se dă pe grupurile adepţilor M.I.S.A. Cine atrage cei mai mulţi yoghini poate obţine profituri duble sau chiar triple. “Deja avem peste 400 de turişti veniţi la tratament, iar pentru grupurile de yoga, mai avem circa 650 de locuri. Venirea lor înseamnă, ca în fiecare an, umplerea hotelurilor noastre până la refuz.

Am păstrat chiar şi preţurile anului trecut: 35 lei la cazare, 40 lei masa şi 20 lei tratamentul. Pe lângă veniturile normale, pe care le avem cu agenţiile de turism şi cu Ministerul Muncii, vom avea circa un miliard şi jumătate în plus de la grupurile de yoga”, ne-a mărturisit Radomir Stoicovici, managerul unui complex hotelier.

Desigur, un rol important în afacere îl au bucătarii. “Pregătim produse specifice pentru dumnealor: supe, crème, ciorbe de legume, de fasole, caşcaval pane, ochiuri cu cartofi prăjiţi, piure de spanac, budfincă de orez cu mere şi multe alte bunătăţi. Totul se pregăteşte în vase separate”, ne spune bucătarul Ilie Rădoi.

Adepţii lui Bivolaru încep să vină, la Herculane, de pe 30 aprilie şi vor pleca abia după 6 mai. Aşa că dacă v-aţi gândit la o vacanţă de 1 mai, la poalele Domogledului şi nu aveţi cazare, e bine să vă reorientaţi.

Gura de oxigen pentru staţiune

Autorităţile locale se bucură şi ele de venirea adepţilor MISA. “Acum începe practic deschiderea sezonului de vară. Pot spune că sunt cei mai disciplinaţi turişti care vin la noi. Sunt gura de oxigen pentru staţiunea noastră care, din păcate, a ajuns sezonieră”, ne-a precizat Nicuşor Vasilescu, primarul din Băile Herculane.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite