Turnu Severin: Spațiile comerciale ridică piața imobiliară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spațiile comerciale, vedetele agențiilor imobiliare
Spațiile comerciale, vedetele agențiilor imobiliare

Prețul chiriilor a scăzut, iar interesul este în creștere față de anul trecut. Și închirierea sau vânzarea apartamentelor au început să se dezmorțească. Agențiile imobiliare au din ce în ce mai mulți clienți.

Dacă anul trecut se plângeau de lipsa clienților, anul acesta majoritatea managerilor agențiilor imobiliare din Severin susțin că interesul este într-o creștere evidentă. Chiriile, dar și prețurile de vânzare a apartamentelor au scăzut cu până la 30 de procente față de anul trecut, astfel că interesul cumpărătorilor a început să crească.

„Mă declar mulțumit de tranzacțiile pe care le-am efectuat până acum. Este o creștere vizibilă față de anul trecut, iar lucrurile merg spre mai bine. După părerea mea, în luna martie, piața imobiliară s-a relansat, dar e nevoie ca prețurile să mai scadă puțin, sau măcar să nu crească”, ne-a spus Cătălin Golobină, proprietarul agenției „Kat Imobiliare”.

Oferta vedetă a agențiilor e reprezentată de spațiile comerciale, foarte căutate în ultima perioadă. „Vreau să închiriez un spațiu în zona centrală, am văzut că prețurile sunt destul de bune. Totuși, mi-aș dori să fie și mai mici, pentru că e o perioadă grea pentru toată lumea. Anul trecut n-aș fi putut să mă gândesc la o asemenea investiție”, ne-a spus Mircea Goniciu, un potențial cumpărător.

Pentru că cererea este mare,  spațiile comerciale sunt singurele la care prețul s-a păstrat la același nivel cu cel de anul trecut. Proprietarii unor astfel de spații țin cu dinții de preț, încurajați și de interesul în continuă creștere existent pe piață.

Mulți doritori de afaceri în Centru
În cazul spațiilor comerciale, cele mai căutate sunt cele mai scumpe. Cererea pentru zona centrală s-a dublat față de 2009, semn că afaceriștii își doresc un loc în cele mai circulate zone ale orașului, unde chiria poate ajunge și la 3000 de euro pe lună.

Garsonierele și apartamentele cu două camere, în special în zona Crihala, o zonă unde prețurile sunt mai accesibile, sunt și ele la mare căutare. În acest an, o garsonieră s-a vândut cu circa 90.000 de lei, în timp ce pentru un apartament cu două camere s-au plătit între 100.000 și 160.000 de lei.


Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite