Turnu Severin: Sidonia Popa, şefa de cabinet, pasionată de poezie şi călătorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Destinul în care crede a pus-o la încercare, de multe ori, purtând-o şi aducând-o pe cele mai nebănuite căi. Scrie poezii şi proză de când se ştie, iar acum se pregăteşte pentru debutul literar.  

La doar 22 de ani a ajuns şeful de cabinet al Cancelariei prefectului de Mehedinţi. Este tânără, frumoasă, dar deosebit de sensibilă.

Vorbim despre Sidonia Popa, care şi-a propus ca tot ceea ce face să rămână pentru urmaşii săi. “Sensibilitatea, la mine, e o caracteristică pe care foarte puţini o văd, şi nu pentru că eu aş ascunde-o.

Nu o fac niciodată, însă oamenii se izbesc de alte aspecte atunci când mă văd şi le vine foarte greu să creadă că dincolo de aspectul fizic, eu aş putea să scriu şi poezii de exemplu”, recunoaşte Sidonia.

Într-un timp destul de scurt, le-a demonstrat celor din jur că este capabilă de mult mai multe. Scrie poezii şi proză, iar peste câteva săptămâni va avea pe piaţă şi o carte-jurnal, intitulată “Destine de foc”, semnată împreună cu alţi doi colegi.

“Poezia e pur şi simplu un moment de eliberare. Am şi un blog în care scriu tot felul de lucruri, pentru că aşa simt eu că mă eliberez.

Cartea e un jurnal ca şi cel pe care-l aveam în clasa a VII-a, când scriam, culmea, pe un caiet studenţesc de matematică, tot ceea ce făceam zi de zi.

Era o descărcare. Numai că acum mi-e mult mai comod să-l fac online, din taste, public şi nu din stilou, cum era pe vremuri”, mărturiseşte Sidonia.     

image

“Iubesc să iubesc. N-ar putea fără iubire”
Pasiunea pentru cărţi o are încă din copilărie, bunicii din partea mamei fiind cei care i-au “implantat” această dragoste. Copil fiind, obişnuia să călătorească prin diverse colţuri ale lumii chiar şi doar cu gândul.

“În fiecare seară, bunica îmi spunea că trebuie să ne mai alegem o ţară unde să călătorim.

Şi tot timpul deschideam cărţi de geografie şi călătoream cu gândul exact acolo unde vroiam eu. Făceam asta chiar şi pe la opt, nouă ani şi chiar mai departe”, îşi aminteşte tânăra.

Educaţia primită de la bunici au ajutat-o să se formeze ca om. Îi place ceea ce a devenit şi consideră că de acolo a plecat şi pasiunea ei pentru cărţi şi poezie.

“Vacanţele mi le petreceam acolo şi, până aproape de liceu, îmi plăcea să o ascult pe bunica, să-mi spună poezii, cântece. A dezvoltat în mine foarte multe pasiuni şi foarte multe simţuri, pe care sunt sigură că dacă nu le-aş fi prins atunci, nu ştiu dacă le-aş fi dezvoltat la fel acum”, adaugă Sidonia.

Versurile ei descriu viaţa aşa cum e ea, cu bune şi cu rele, cu iubiri şi iluzii deşarte, cu realizări şi dezamăgiri nesperate. “Pentru că iubesc să iubesc...

N-aş putea fără iubire. Sigur, mă tem de ea pentru că mă tem de suferinţă şi mă bucur de ea ca de cel mai frumos cadou pe care viaţa l-ar putea oferi sufletelor care ştiu s-o simtă.

Nu ştiu dacă există iubiri de-o viaţă, dar există amintiri pe care nu le ştergi din memorie niciodată, clipe fără de care sensul nostru n-ar mai fi acelaşi”, conchide Sidonia Popa.

Şi pentru că este o fire sensibilă şi delicată, tânăra îşi doreşte nespus de mult o familie frumoasă, să-şi construiască o carieră solidă, dar să şi rămână ceva în urma ei.

image

Profil
Născută:  9 octombrie1986, Caracal- judeţul Olt
Studii: masterat în Ştiinţe Economice- Timişoara
Idealuri: îşi doreşte o familie, dar şi o carieră frumoasă

Crezi în destin?
"Cred că nimic pe lumea asta nu e întâmplător. Ştiu că sună ca un clişeu, dar sunt convinsă de asta. Am şi trăit nişte chestii frumoase şi ciudate în acelaşi timp. Am trăit întâmplări care s-au dovedit a fi mâna destinului, adică nu putea să mi se întâmple nişte lucruri doar aşa, pur si simplu. Chiar cred în destinul meu".

Cum ai defini femeia?
"O fiinţă extrem de sensibilă, oricum ar fi ea. Există oameni mai buni, mai puţin buni, dar aşa cum sunt oameni urâţi sau frumoşi, femeia e delicată, frumoasă, femeia simte,  femeia e mamă, e ceva ce bărbatul niciodată n-o să fie".
 
Ce-i place?
"Îmi plac oamenii care mă înţeleg, oamenii frumoşi din toate punctele de vedere, curaţi din punctul de vedere al sufletului, a ceea ce exprimă, dar şi oamenii foarte inteligenţi. Îmi place să am ce să vorbesc cu ei, să-i iubesc, să trăiesc printre ei şi să-i ajut atât cât pot".

Ce nu-i place?
"Nu suport minciuna. Nu-mi plac cei care nu au tocmai scopuri inteligente şi înţelepte atunci când vine vorba de ceilalţi, de semenii lor, şi nu-mi plac oamenii urâţi, care se fac uraţi prin tot ceea ce fac".


Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite