Turnu Severin: Și copiii ies în stradă! Elevii i-au îndemnat pe severineni să ocrotească natura

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cincizeci de copii de la școala 9, învățământ „step by step” și de la școala 10, au defilat în centrul severinului pentru a impresiona trecătorii în ceea ce privește mediul înconjurător.

Manifestarea face parte dintr-un proiect inițiat de biblioteca județeană, în colaborare cu cele două instituții de învățământ și marchează Ziua Internațională a Mediului, sărbătorită mâine, în toată lumea.

 „Mâine este ziua mondială a mediului și ne-am gândit să începem de astăzi manifestările. Am confecționat bennere, fluturași și am zis să îi impresionăm pe severineni. Am plecat din fața bibliotecii județene, am mers prin fața Teatrului și acum ne întoarcem la școala 9”, ne-a spus Cristina Firu, bibliotecar și însoțitor pentru copii.

Înarmați cu pancarte pline de mesaje eco, copiii au scandat la fiecare intersecție „Ocrotiți natura” sau „Iubim natura” și au ținut ca trecătorii să audă mesajul lor.

Noi iubim natura și vrem să arătăm lumii cât este de important mediul”, ne-a spus și Emilian Trușcă, elev în clasa a doua, unul din participanții la marș.



Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite