Turnu Severin: Peste 1 tonă de Agheasmă pentru severineni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preoţii şi credincioşii au fost  în portul dunărean pentru slujba sfinţirii Agheasmei Mari

Zeci de severineni au venit, astăzi, de Bobotează, la Catedrala din Drobeta Turnu Severin pentru a-şi lua Agheasma.

După ce au asistat la Sfânta Liturghie, credincioşii s-au aşezat frumos la rând şi au aşteptat ca preotul să sfinţească apa.

Pentru toţi aceştia, dar şi pentru mulţi alţii, preoţii au pregătit aproximativ 1000 litri de apă.


După slujbă, cu toţii s-au îndreptat spre portul dunărean pentru slujba sfinţirii Aghiasmei Mari.

În cadrul procesiunii, a fost purtată Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, Icoana botezului Domnului, dar şi steaguri înalte ce au zugravite pe ele diferite scene biblice, printre care şi scena Botezului Domnului. Slujba sfinţirii Aghiasmei a fost săvârşită de Părintele Episcop Nicodim, după care ierarhul a binecuvântat apele fluviului Dunărea.

Aghiasma Mare are puteri tămăduitoare

Sute de severineni s-au înghesuit pe un ger năprasnic să-şi ieie în sticle Agheasma cea mare, pe care  au gustat-o şi au dus-o cu evlavie la casele lor.

Despre această Agheasmă se ştie că are puteri tămăduitoare, iar oamenii o folosesc în momentele de cumpănă ale vieţii.

“ Îmi iau în fiecare an Agheasmă. E foarte bună şi nu se strică, iar atunci când am diferite probleme o folosesc cu încredere” ne-a spus Petria Nicoară.

Dacă unii oameni folosesc apa sfinţită pentru diverse probleme personale, există şi oameni care i-au apă pentru a o folosi în gospodărie.

“Cu Agheasma stropesc casa, pomii şi animalele din curte, pentru a avea un an roditor şi ferit de rele şi pagube. De asemenea stropesc prin pod, porumbul şi grâul, în beci cartofii şi vasul cu murături” ne-a spus Ilie Ciuru.

Potrivit tradiţiei creştine, în Ajunul Bobotezei se ţine post negru, nu se mănâncă şi nu se bea nimic, pentru ca a doua zi să se ia aghiazma pe nemâncate.

De aceea, în ziua de 6 ianuarie, încă de dimineaţă tinerii, copii şi bunicii participă la Sfânta Liturghie oficiată în fiecare biserică.



Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite