Turnu Severin: Sediul ISU “Drobeta”, vizitat de consulul general al SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Drobeta” al judeţului Mehedinţi a primit, vineri, vizita consulului general al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti. 

James Gray a vizitat, vineri, sediul ISU “Drobeta”, precum şi cea mai importantă subunitate de pompieri, Detaşamentul Dr. Tr. Severin.

I-au fost prezentate principalele riscuri din zona de competenţă, aria lor de manifestare, dar şi misiunile şi atribuţiile structurilor de intervenţie profesioniste.

Potrivit ISU, consulul s-a arătat interesat de sistemul de avertizare şi alarmare pe tipuri de riscuri (inundaţii, accident chimic şi cutremur), gradul de pregătire pentru intervenţie şi salvare a populaţiei şi bunurilor, în situaţii de urgenţă, explicând faptul că, în SUA, voluntarii sunt foarte bine pregătiţi şi reprezintă o structură de bază în intervenţia la dezastre.

“Scopul vizitei consulului general la I.S.U. Mehedinţi a fost acela de a se familiariza cu rolul şi modul de acţiune în probleme de apărare civilă, cum ar fi pregătirea pentru dezastre precum şi înlăturarea urmărilor acestora, în vederea unei colaborări mai apropiate pe viitor”, spune plt. Mj Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al isntituţiei.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite