Turnu Severin: Sediu nou pentru Inspectoratul Şcolar Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La eveniment a luat parte şi ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu
La eveniment a luat parte şi ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu

Inaugurarea noului sediu al Inspectoratului Școlar Mehedinți s-a făcut în prezența ministrului Educației,  Daniel Funeriu

Noul sediu al Inspectoratului Şcolar Mehedinţi din Drobeta Turnu Severin, a fost inaugurat, ieri.

La eveniment a luat parte şi ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, de astfel acesta fiind cel care a acordat un sprijin deosebit în finalizarea lucrărilor la acest obiectiv, prin alocarea sumelor necesare.

Ani de-a rândul Inspectoratul Şcolar Mehedinţi a funcţionat cu statut de chiriaş, la parterul imobilului care aparţine Administraţiei Taberelor Şcolare.

În noul sediu va funcționa activitatea inspectoratului, cea de formare educațională, dar și cea sindicală.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite