Turnu Severin: SMURD-ul are combustibilul numărat până în august

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai multe intervenţii sunt în zona Vînju Mare
Cele mai multe intervenţii sunt în zona Vînju Mare

Deşi au fost suplimentate recent, fondurile alocate sunt insuficiente pentru întreg anul. Numărul solicitărilor la care au intervenit autospecialele SMURD a crescut de aproape cinci ori în primul trimestru al acestui an.

Numărul solicitărilor la care au intervenit autospecialele SMURD a crescut, în primul trimestru al acestui an, cu 498 la sută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Dacă în 2010, au fost înregistrate 127 de intervenţii, acum vorbim despre 760 de misiuni, cele mai multe fiind în zonele Vînju Mare şi Strehaia, acolo unde Guvernul a decis, în urmă cu câteva luni, desfiinţarea spitalelor orăşeneşti.

Aşa s-a ajuns în situaţia în care bugetul alocat pentru carburant în 2011 să fie epuizat în mai puţin de o jumătate de an.

În urma unei solicitări privind suplimentarea fondurilor, conducerea ISU „Drobeta” a primit, în aceste zile, 700 milioane de lei vechi.

Cifra este mare, având în vedere că tot bugetul din acest an s-a ridicat la 280 milioane, însă nu este suficientă până în decembrie.

„Odată cu creşterea numărului de intervenţii, a crescut şi consumul de carburant, astfel încât a fost nevoie de o suplimentare a bugetului alocat.

În acest moment, avem în stoc 2,5 tone de combustibil şi, pe lângă alte fonduri proprii, acest stoc ne-ar asigura necesarul până la sfârşitul lunii iulie”, ne-a precizat plt. mj. Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU „Drobeta”.

Urgenţă predată Spitalului Judeţean Severin (Foto:Arhivă)

Urgenţă predată Spitalului Judeţean Severin. Foto: Arhivă

Obişnuiţi cu suplimentările de fonduri
De la începutul acestui an, paramedicii de pe SMURD au intervenit la 351 de misiuni în zona Vj. Mare, din care 154 doar în luna mai.

Alte 246 de intervenţii le-au avut în Severin, iar la Strehaia, 163, din care 106 doar luna trecută. În ceea ce priveşte consumul de carburant, la Vj. Mare s-au consumat, pe primul trimestru, 3288 litri, iar la Strehaia, 1713 litri.

Reprezantanţii ISU nu par deloc afectaţi de ceea ce va urma din august. “Aşa cum am făcut şi până acum, vom face demersuri pentru a obţine în continuare fondurile necesare achiziţionării de combustibil în vederea asigurării intervenţiilor în situaţiile de urgenţă”, a adăugat plt. mj. Ramona Nistor.

Multe din cazurile la care SMURD intervine sunt predate Spitalului Judeţean de Urgenţă din Turnu Severin, astfel că distanţa parcursă de autospeciale se măreşte.

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite