Turnu Severin: Primăriile din Mehedinţi, fără arme pentru lupta cu zăpada

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În mediul rural, autorităţile nu sunt nici acum pregătite să asigure deszăpezirea drumurilor. Dacă unii edili se plâng că nu au materiale antiderapante sau bani de motorină, alţii nu au nici măcar utilaje.

Majoritatea primăriilor din judeţ (aproape 40 din totalul de 66) nu au, pentru această iarnă, stocuri cu materiale antiderapante, iar numărul utilajelor pregătite să deszăpezească drumurile este insuficient sau chiar nul.

Dacă la Burila Mare, de exemplu, există utilaje, dar nu şi muncitori sau bani de motorină, la Voloiac, nu există nici măcar utilaje de deszăpezire.

Cu trei tone de motorină, edilul şef al comunei Burila Mare susţine că n-ar avea probleme, în această iarnă. “Am cinci utilaje, câte unul la aproape fiecare sat. Am autogreder, două rabe cu pluguri după ele, am tractoraş cu un plug mic şi un cartepilar.

Problema e că nu am deservenţi şi nici motorină suficientă. Nici nisipul nu-mi lipseşte, pentru că avem carieră de nisip”, ne-a spus Jenică Cicic, primarul comunei Burila Mare.

Singurul om care muncea pe aceste utilaje a fost trimis acasă, în urma restructurărilor făcute în luna august.

image

Deszăpezire cu utilaje de împrumut
Probleme şi mai mari sunt în comuna Voloiac, acolo unde primăria n-a avut niciodată în ultimii 20 de ani un utilaj propriu pentru deszăpezire.

Edilii s-au “cârpit” cum au putut şi au deszăpezit drumurile apelând la cunoştinţe. “N-a rămas situaţia blocată. Am rezolvat-o cu rugăciuni, plecăciuni… Am apelat la unul şi la altul, doar ca să nu avem probleme.

Anul trecut salariaţii primăriei şi oamenii de la ajutorul social s-au urcat pe plug, pe tractor şi au trecut la deszăpezire. Acum am apelat la Prefectură, să aibă în grijă şi Voloiacul, pentru că drumurile sunt ale tuturor.

Iar în situaţia în care vine zăpadă mare la Voloiac Lac, acolo n-am cu ce interveni”, ne-a spus Constantin Drăghici, primarul comunei Voloiac.   

image

Prefectura le-a promis “întăriri”
Încă de miercuri, prefectul de Mehedinţi le-a cerut, primarilor, să menţină în alertă comisiile locale pentru situaţii de urgenţă.

Împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, s-a pus la punct un plan de acţiune astfel încât să se poată interveni în cel mai scurt timp cu utilaje acolo unde se impune acest lucru.

“Sunt multe primării care nu au în dotare suficiente utilaje de deszăpezire pentru a face faţă reţelei de drumuri comunale pe care le administrează.

Există o situaţie cu toate utilajele disponibile şi am stabilit că, acolo unde va fi nevoie, vom suplimenta numărul acestora”, a spus prefectul Ion Mîţu.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite