Turnu Severin: Preoţii desfăşoară, începând de astăzi, cea de-a III-a ediţia a simpozionului „Mehedinţiu- istorie, cultură şi spiritualitate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manifestările au început astăzi şi vor avea loc până pe 22 septembrie. De asemenea, prin aceste manifestări culturale se doreşte marcarea a 160 de ani de la întronizarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica în scaunul de arhiereu de Râmnic.

În perioada 20-22 septembrie Episcopia Severinului şi a Strehaiei desfăşoară cea de-a III-a ediţia a simpozionului „Mehedinţiu- istorie, cultură şi spiritualitate”, sub genericul „Credinţă, libertate şi sfinţenie în ortodoxie”.
 

Manifestările au început astăzi şi vor avea loc în Sala "Mitropolit Nestor Vornicescu" a Centrului Eparhial. Deschiderea a fost oficiată de discursul Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. La eveniment au luat parte numeroşi ierarhi, profesori universitari, teologi şi cercetători, oameni de seamă ai culturii mehedinţene, precum şi oficialităţi locale şi judeţene.

“Prin lucrările acestui simpozion se intenţionează punerea în lumină a Crezului ortodox în viaţa Bisericii şi a credincioşilor, precum şi contribuţia Sfinţilor Părinţi în definirea şi apărarea dogmei ortodoxe, în dezvoltarea tâlcuirii Sfintelor Scripturi şi în îmbogăţirea tezaurului liturgic şi canonic”, a declarat preotul paroh Ion Nedelcu.

Se doreşte de asemenea ca prin aceste manifestări culturale să se marcheze 160 de ani de la întronizarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica în scaunul de arhiereu de Râmnic, 40 de ani de la numirea Înalt Preasfinţitului Nifon Criveanu ca Mitropolit al Olteniei şi zece ani de la trecerea în veşnicie a vrednicului de pomenire mitropolit Nestor Vornicescu.

Participanţii vor evidenţia în comunicările lor aportul pe care vrednicii arhierei l-au avut în dezvoltarea vieţii bisericeşti, în acţiunile pastoral-misionară şi social-filantropică actuală din sânul Bisericii strămoşeşti.

Comunicările ce vor fi susţinute vor fi publicate în volumul trei al simpozionului "Mehedinţi - istorie, cultură şi spiritualitate".

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite