Turnu Severin: Porţile deschise pentru copii, la Poliţia de Frontieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

100 de copii de la patru şcoli generale din Severin au avut ocazia să afle cum funcţionează armamentul din dotare a frontieriştilor şi să urmărească exerciţii demonstrative. Copiii au susţinut un spectacol pentru care se pregătesc încă de anul trecut, iar la sfârşit au fost răsplătiţi cu cadouri din partea poliţiştilor

În cadrul evenimentului desfăşurat la sediul I.J.P.F Mehedinţi, copiilor le-au fost prezentate armamentul şi aparatele din dotarea frontieriştilor, printre care şi covorul antipneu, pistolul glock, cătuşele şi spray-ul paralizant.

„Astăzi a fost ziua porţilor deschise la Poliţia de Frontieră, a fost deschisă pentru copii în primul rând. Desfăşurăm această activitate an de an, începând cu anul 2000 şi prin aceasta dorim să arătăm copiilor cu ceea ce se confruntă poliţiştii de frontieră în activitatea de zi cu zi. Le-am prezentat un program artistic, iar apoi le-am dăruit  cadouri din partea noastră, din fonduri proprii”, declară  purtătorul de cuvânt al I.J.P.F Mehedinţi, Valeriu Pera. 

Atracţia principală a copiilor a constituit-o însă, autospeciala de termoviziune  şi aparatura pe timp de noapte, unde aceştia s-au îmbulzit la propriu pentru a putea descoperi cum funcţionează.

„Copiii ne-au prezentat programe artistice, iar noi, i-am angrenat în jocuri distractive. Elevii prezenţi la eveniment sunt de la Şcolile Generale Nr. 4, 8, 15 şi Şcoala Generală Nr.6. Cred că s-au strâns aproape 100 de copii. Programul artistic a fost susţinut de formaţia poliţiei de frontieră şi de ansamblul copiilor”, mai adaugă purtătorul de cuvânt.

Un alt exerciţiu demonstrativ ce le-a atras atenţia copiilor a constat într-o intervenţie pentru prinderea infractorilor şi un antrenament al câinilor folosiţi în misiuni. Apoi, formaţia muzicală a I.J.P.F le-a oferit acestora un program muzical pentru ca aceştia să simtă că este ziua lor. Copii au primit cadouri constând în dulciuri, sucuri şi reviste promoţionale, şi mulţi dintre ei şi-au exprimat dorinţa de a deveni poliţişti de frontiară când vor fi mari.

„Pe mine mă cheamă Bolintiru Cosmina, la fel ca şi colegii mei am venit aici să susţinem un program artistic şi să sărbătorim ziua noatră, a copiilor prin dansuri moderne. Ne pregătim pentru eveniment cam de la jumătatea anului 2009. Mi-a plăcut demonstraţia făcută de domnii poliţişti, iar când voi fi mare aş vreau să fiu şi eu poliţist de frontieră”, ne-a spus o elevă.

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite