Turnu Severin: Peste 100 de pensionari mehedințeni au protestat în fața Prefecturii și au scandat împotriva Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ei solidarizează, astfel, cu cei din restul țării, nemulțumiți de scăderea pensiilor cu 15%. Bătrânii susțin că îi mistuie sărăcia și vor drepturile pentru care au muncit o viață întreagă.

Nemulțumiți de perspectiva pensiilor cu 15% mai mici, pensionarii din Severin au hotărât să-și arate nemulțumirea față de modul în care sunt tratați. Circa 60 de vârstnici au plecat, astăzi dimineață, de la Clubul Pensionarilor din oraș, într-un marș al nemulțumirilor care s-a încheiat în fața Prefecturii.

Protestatarii au fost escortați de jandarmi și polițiști, iar traficul rutier pe bulevardul Revoluției a fost îngreunat, pe un sens, din cauza coloanei de pensionari, care și-au dublat numărul în drumul spre Prefectură.

Ajunși aici, protestatarii au scandat împotriva Guvernului și a lui Traian Băsescu. Timp de o oră, lozinci precum „hoții”, „jos Guvernul” sau „jos Băsescu” s-au auzit în tot centrul Severinului.

A urmat o rundă de discuții între reprezentanții pensionarilor și prefectul Ion Mâțu, în cadrul căreia primii și-au făcut cunoscute nemulțumirile.

„Este inadmisibilă reducerea pensiilor cu 15%, dar mai sunt și alte lucruri nelalocul lor. De exemplu, nu putem fi de acord să plătim toate serviciile medicale și nici cu scumpirea medicamentelor cu 40%. De asemenea, nu ni se vor mai da bilete de tratament, iar de transport nici nu mai vorbim”, ne-a spus Romulus Predescu, președintele Sindicatului Pensionarilor din Mehedinți.

„În ritmul ăsta, o să murim cu toții”
Bătrânii spun că au ajuns la limita puterilor și cer o viață mai bună.

„Sărăcia ne bântuie, prețurile cresc, iar veniturile noastre scad văzând cu ochii. Totuși, vom discuta civilizat, nu va fi vorba despre violențe”, a mai spus Romulus Predescu. În județul Mehedinți sunt, în acest moment,  aproximativ 70.000 de pensionari.

„Nu suntem tratați corect și toate măsurile astea sunt doar ca să ne facă viața și mai grea. O să murim cu toții în ritmul ăsta”, ne-a spus și Mihail Râncă, un pensionar de 69 de ani.

În jurul orei 15, în fața Prefecturii vor protesta și sindicaliștii din învățământ.

Urmărește protestul profesorilor pe severin.adevarul.ro

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite