Turnu Severin: Pesta porcină din Serbia înăspreşte controlul la frontieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii de frontieră şi vameşii au intensificat verificările la intrarea în ţară
Poliţiştii de frontieră şi vameşii au intensificat verificările la intrarea în ţară

Suinele şi produsele de origine animală sunt interzise la graniţă, după ce în Serbia au fost depistate focare de pestă. Autorităţile sanitar-veterinare le recomandă celor care merg dincolo de graniţă, la cumpărături, să nu cumpere niciun fel de produse pe bază de carne de porc.

Boala nu a ajuns, deocamdată, pe teritoriul României, însă autorităţile îşi iau din timp măsuri de precauţie şi prevenire. În acest sens, la vama Porţile de Fier I se fac controale la sânge, fiind dispusă măsura interzicerii celor care merg să facă cumpărături peste graniţă să aducă în ţară carne sau preparate din carne de porc.

Vameşilor li s-a recomandat înăsprirea controalelor privind animalele vii şi produsele de origine animală din ţara vecină, unde au fost descoperite două focare de pestă porcină.

“Am recomandat vameşilor să înăsprească controalele privind atât animalele vii, cât şi produsele de origine animală, întrucât riscul este major, având în vedere faptul că în România a fost întreruptă vaccinarea antipestă încă de anul trecut”, ne-a declarat Adriana Ganea, purtătorul de cuvânt al DSV Mehedinţi.
 
Riscul este cu atât mai mare pentru români, cu cât vaccinarea antipestă a fost întreruptă la noi, încă din 2009.

Oamenii nu privesc cu ochi buni decizia de interzicere a cărnii de porc din Serbia şi spun că aveau şi au, în continuare, încredere în preparatele sârbeşti, care sunt şi mai bune, dar şi mai ieftine.

Măsuri au fost impuse şi celor patru exploataţii comerciale de suine din judeţ privind înăsprirea condiţiilor de bio-securitate.

Iar ca o ultimă noutate, în localitatea Devesel, a fost înregistrat primul caz de trichineloză din acest sezon. În ceea ce privește carnea de porc, Direcţia Sanitar-Veterinară recomandă examenul trichineloscopic înainte de consum.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite