Turnu Severin: Nicolae Isuf, maestrul care a învins Bordeaux-ul la el acasă

Remarca a fost făcută de marele cronicar sportiv Ioan Chirilă pe o carte dăruită maestrului Nicu Isuf, după ce vinurile preparate de el i-a lăsat fără cuvinte pe francezi.

Provine dintr-o familie de oameni simpli şi muncitori, dar de la care a învăţat cum să se comporte ca să răzbească în viaţă. Şi nu i-a fost uşor pentru că, pe când avea doar câţiva anişori, viaţa l-a pus la prima încercare.

A fost nevoit să-şi vadă mama, în scurtele vizite pe care i le făcea în sanatoriu, ducându-i de mâncare. A fost şi perioada care i-a trezit oarecum interesul pentru viitorul său.

„Am fost cinci copii, iar acum am mai suntem trei. Când eram în clasa a şaptea, diriginta ne-a pus să facem o compunere despre ceea ce vrem să fim.

Mama, din cauza unui doctor, s-a îmbolnăvit de o congestie pulmonară şi mă duceam la ea cu mâncare, la sanatoriu, lângă Govora. Ducându-mă cu trenul, vedeam disciplina din gară şi salutul milităresc şi în acea compunere am scris că vreau să mă fac impiegat de mişcare”, ne dezvăluie Nicolae Isuf, cuprins de emoţie.

Din  păcate, nu a reuşit să-şi împlinească visul, din cauza necazurilor care se abăteau asupra familiei sale. „Şcoala era la Craiova. Tata, probabil, crezând că se plăteşte şi nu avea cu ce să mă întreţină, nu mi-a spus când trebuie să mă duc la înscriere, am aflat şi mi-a făcut apoi dosarul incomplet.

Aşa că m-am întors acasă, iar în anul următor, diriginta a venit cu un prospect pentru şcoala de viticultură de la Mediaş. Aşa am făcut această şcoală pe care am terminat-o în 1959”, povesteşte maestrul în arta preparării vinurilor. 

Vinurile lui i-a făcut pe francezi muţi
Încet, încet, pasiunea pentru viticultură a crescut. Văzându-l cum taie via, în primii ani de şcoală profesorii îl chemau să-i ajute şi acasă. Pentru a face rost de banii necesari tratamentului mamei sale, Nicolae Isuf muncea în vacanţe, fiind ajutat şi de dascăli.

Era, practic, suportul financiar al familiei în acea perioadă. A reuşit în final să facă şi Facultatea de Horticultură din Craiova, de 50 ani lucrează în viticultură, fiind renumit în toată ţara şi nu numai, iar de 43 ani, coordonează activitatea podgoriei din Vînju Mare.

Nu a ajuns niciodată să viziteze ţara vinurilor, însă licorile preparate de el au ajuns acolo. „Îmi pare rău că nu am văzut Franţa. Aş fi vrut să merg la Bordeaux. Dar vinurile noastre au fost acolo.

Când Universitatea Craiova juca acolo, într-o Cupă Europeană, au venit la mine Domozină şi cu Ioan Chirilă şi mi-au zis: „Nea Nicule, dă-ne şi nouă nişte probe de vin, că mergem şi noi la meci şi după se face o masă comună”.

Le-am dat vin roşu, Cabernet şi Merlot. Şi când l-au scos şi au degustat ăia, s-a făcut linişte. Au fost întrebaţi cum de au un vin aşa bun şi ei au zis: „facem şi vinuri, nu numai fotbal”.

Şi la întoarcere, au dat direct aici. „Nea Nicule, i-ai făcut pe ăştia de la Bordeaux să rămână muţi”, mi-au spus”, îşi aminteşte maestrul vinurilor, Nicolae Isuf.

Ce v-a fost cel mai greu aici?

N.I.: „Cel mai greu mi-a fost că nu am avut întotdeauna condiţiile necesare pentru valorificarea acestei materii prime. Niciodată nu am avut ce îmi trebuia. Trebuie să alergi, din judeţ în judeţ, să prezinţi vinurile pe care le faci. Am reuşit, dar am vrut mult mai mult. Am fost într-un fel nemulţumit că nu am avut tot ce îmi trebuia. Aşa am fost întotdeauna”.

Care e învăţătura primită de la părinţi după care vă ghidaţi în viaţă?
N.I.: „În 1960, s-a făcut inventarierea vinurilor la Corabia şi mi s-a dat gestiunea. Având condiţiile de acasă, am scris şi eu acasă că sunt văzut bine şi că mi se dă gestiunea. Şi când a văzut, tata m-a chemat repede şi mi-a spus: „Ascultă la mine: să nu pui mâna pe bani nemunciţi, că te înveţi la bani şi nu te mai opreşti şi înfunzi puşcăriile”. De trei ori mi-a spus asta. Pot să jur pe orice că n-am pus mâna pe bani, dar am avut bani”.  

Ce-i place?
N.I.: „Admir oamenii cinstiţi şi harnici. Eu dacă am fost fiu de ţăran, când puneam mâna să fac o treabă, mă ţineam de ea şi o făceam ca lumea. Şi am fost cinstit”. 

Ce nu-i place?
N.I.: „Să fac rău celor din jur, chiar dacă mi-au făcut ei rău. Dar să vă zic o treabă. Toţi cei care au încercat să-mi facă rău, i-a răsplătit cine i-a răsplătit”.