Turnu Severin: O femeie de 67 de ani a fost accidentată mortal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Neatenţia unui tânăr şofer a provocat moartea unei bătrâne care circula regulamentar. Victima a fost aruncată la câțiva metri în afara carosabilului

Un cumplit accident s-a produs, ieri, pe DN 56A, între Bucura şi Vânju Mare, soldat cu moartea unei persoane. O bătrână, de 67 de ani, şi-a pierdut viaţa într-un mod tragic.

Aceasta plecase la Vânju-Mare pentru a-şi ridica subvenţiile pe terenurile agricole pe care le deţinea. Din păcate nu a mai ajuns la destinaţie, viaţa fiindu-i curmată de neatenţia unui tânăr şofer.

Acesta a acroşat-o pe bătrână, iar în urma impactului puternic, victima a fost aruncată la câţiva metri în afara carosabilului, decedând pe loc.

Cercetările privind cauzele accidentului continuă, iar conducătorului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.


Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite