Turnu Severin: Monica Adriana Călina detestă atacurile nedrepte
0
A renunţat la visul din copilărie, acela de a munci la catedră, în favoarea unei pasiuni descoperite de nevoie: jurnalismul.
Dintotdeauna a fost un copil încăpăţânat, care ştia ce vroia şi care, dacă era scos pe uşă, intra pe geam. I-a prins bine, pentru că acelaşi lucru îl face şi astăzi, în meseria pe care o practică. S-a născut şi a crescut în capitală, într-o agitaţie continuă, însă în `91, s-a mutat în Severin, tatăl ei fiind de-al locului. „Eram prin clasa a opta, când am venit aici, iar principalul motiv a fost nebunia aia de după revoluţie.
Era învălmăşeală, era nebunie acolo, iar aici era un oraş mai liniştit”, îşi aminteşte Monica Adriana Călina. Nu a uitat nici şotiile pe care le făcea în copilărie. Cel mai mult îi plăcea să fure maioneza pe care mama o pregătea pentru salata de boeuf, ciocolatele chinezeşti pe care tatăl său i le-aducea de la serviciu sau să îmbrace păpuşile cu hăinuţe de copil.
„Am ajuns să fac ceea ce în copilărie detestam cel mai mult: ştiri”
Tot în copilărie, s-a născut şi dorinţa de a-i învăţa pe alţii. Petrecea foarte mult timp la clasa surorii sale, cu 20 de ani mai mare, care era învăţătoare. Ceea ce vedea acolo, punea în practică acasă. Alinia toate păpuşile în pat şi le dădea lucrare de control. „Făceam instrucţie cu ele. Eu eram învăţătoarea, dar tot eu scriam lucrările. Trebuia să scap câte o greşeală, ca să nu le dau nota maximă”, îşi aminteşte tânăra.
Cu trecerea anilor, a absolvit Liceul Pedagogic, dar şi Colegiul Universitar, la acelaşi profil. În 1996, preda deja engleză la şcoala din Schela, când o colegă, prietenă cu jurnalistul Gabi Niculescu a întrebat-o dacă nu vrea să intre în presă. A fost o provocare pe care a şi acceptat-o, iar odată intrată acolo, nu a mai ieşit, pentru că a început să-i placă din ce în ce mai mult. Şase luni a lucrat ca reporter la ziar, a apoi a trecut în televiziunea trustului, iar după alte trei a preluat funcţia de coordonare.
Practic, a început să-i placă ceea ce ura în copilărie. „Asta uram cel mai mult: să urmăresc ştirile, pentru că tata mă punea mereu să mă uit la buletinul de ştiri de pe postul public de televiziune. Pe urmă, roata s-a inversat. Ce mi-a plăcut cel mai mult în copilărie, să predau, nu am făcut, iar acum, am ajuns să fac ceea ce în copilărie detestam cel mai mult: ştiri”, mărturiseşte, zâmbind, tânăra.
În puţinul ei timp liber, preferă să stea cu copilul. „În timpul săptămânii, sunt musafir acasă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că o ţine pe mama în viaţă pentru a avea grijă de copilaş şi pentru a mă scuti de tot ceea ce înseamnă treburi casnice”, ne spune jurnalistul Monica Adriana Călina.
Ce calităţi crezi că trebuie să aibă un bun jurnalist?
A.C.: "Să fie obiectiv, profesionist, echidistant, să nu speculeze aspecte ale vieţii personale a unuia sau altuia, chiar dacă respectivii sunt persoane publice. Să ţină la verticalitate şi moralitate şi să nu se lase târât în jocuri de doi bani, provocate, de cele mai multe ori, de persoane cărora jurnalistul refuză să le facă jocul".
În opinia ta, este presa a patra putere în stat?
A.C.: "Cred că nu contează dacă este a treia, a patra sau a cincea putere în stat. Important este că noi, jurnaliştii (şi mă refer la jurnaliştii adevăraţi, nu la scribi) trebuie să dăm primii un exemplu real de unitate".
Ce-i place?
A.C.: "Apreciez bunul simî, corectitudinea, fair-play-ul şi sinceritatea. Chiar dacă ai să-mi spui ceva critic la adresa mea, prefer să-mi spui în faţă, decât să dezbaţi „subiectul” la colţ de stradă. În ceea ce mă priveşte, îmi place să apar pe sticlă, nu doar pentru a arăta telespectatorilor ce frumos e cutare invitat, ci dimpotrivă pentru a arăta oamenilor adevăratele feţe ale lui".
Ce nu-i place?
A.C.: "Prostia, aroganţa celor care uită de unde au plecat, lipsa celor şapte ani de-acasă şi atacurile nedrepte, sub centură, ale celor care consideră că ar avea ceva de împărţit cu mine, respectiv ale celor pe care îi deranjez prin prestaţia jurnalistică".
Se încarcă comentariile...
