Turnu Severin: Mario-Alberto Porcescu, studentul care trăieşte pentru sportul-rege

Pentru tânărul de 20 de ani, fotbalul e trecut, prezent şi viitor: a activat ca arbitru, joacă pe post de atacant şi se pregăteşte să devină antrenor.

Se numără printre cei mai buni atacanţi din judeţ şi, în ciuda vârstei, se poate lăuda deja cu 11 ani de experienţă în fotbal.

„Pentru mine, fotbalul e totul. Am început în ’99, la vârsta de nouă ani. Atunci au fost primele încercări, prima dată când m-a dus tatăl meu la fotbal. Lui îi datorez totul, lui şi antrenorilor mei, care m-au îndrumat şi m-au sprijinit. Dacă n-ai pe cineva să te susţină, e greu să răzbeşti, mai ales în acest domeniu“, spune Alberto.

Ca atacant s-a afirmat mai degrabă din întâmplare, când, la un meci, a fost trecut din apărare în prima linie, debutând cu gol în noul rol.

„La început am fost fundaş. Le era frică să mizeze pe mine ca atacant, eram copil. Până într-o zi, când au făcut-o. Am dat un gol, apoi, în etapa a doua, am înscris din nou şi tot aşa, până am rămas pe acest post. Cui nu-i place să dea goluri şi să fie în centrul atenţiei? E ceva extraodinar când simţi bucuria suporterilor şi eşti aclamat. Atunci uiţi de oboseală şi de eforturile depuse“, mărturiseşte tânărul.

Faima se plăteşte în luxaţii şi ochi negri

Alberto recunoaşte că antrenamentele sunt extrem de solicitante, asta chiar dacă mulţi afirmă sus şi tare că fotbalul poate fi practicat de oricine.

„Cantonamentele sunt perioade foarte dure. Atunci este momentul când trebuie să te sacrifici şi să dai ce ai mai bun, în ciuda celor spuse de mulţi. Noi respectăm un program strict. Cu câteva zile înainte de meciuri, de exemplu, nu avem voie să ieşim din casă după ora 23.00. Există şi riscul de a te accidenta. La mine n-a fost cazul de accidentări grave, dar chiar săptămâna trecută am fost puţin lovit, dovadă fiind că am şi acum ochiul negru“, explică atacantul.

Pentru că şi-a dorit o carieră în sportul-rege încă de pe vremea când era copil, a hotărât să-şi continue studiile în domeniu.

 În cei 11 ani care s-au scurs, a trecut pe la mai multe formaţii, ca FC Drobeta sau Building Vânju Mare, iar în prezent joacă pentru echipa de seniori CS Termo Drobeta. Pentru o vreme, până anul trecut, s-a ocupat chiar şi de arbitraj.

„Sunt arbitru de categoria I, am cursuri absolvite în domeniu. Am şi arbitrat, dar era forte greu să mă împart. Atunci a trebuit să pun opţiunile în balanţă şi să iau o decizie. Am ales fotbalul şi îl voi practica atât cât voi putea. Sunt conştient că viaţa de fotbalist nu ţine o veşnicie, însă, atât cât ţine, prin natura ei, te face să te crezi un zeu“, încheie tânărul.

ce-i place?
„Îmi place muzica şi agreez să petrec cu prietenii. Pescuitul este una dintre pasiunile mele. Apreciez oamenii bine crescuţi şi pe cei care dau dovadă de corectitudine.“
ce nu-i place?
„Detest minciuna şi nu suport să fiu bârfit. Mi se par cele mai urâte lucruri care îi pot sta în caracter unei persoane. Slavă Domnului, m-am ferit de astfel de oameni. De asemenea, nu-mi place când îmi sunt impuse anumite lucruri.“

Întrebări şi răspunsuri
Dacă nu ar fi fotbalul, către ce te-ai îndrepta?
Până acum nu m-a preocupat acest gând, pentru că am visat mereu o carieră în fotbal şi o să lupt pentru ea. La o anumită vârstă, când nu se va mai putea, o să continuu în aceeaşi ramură, ca profesor de sport sau ca antrenor.

Cum se desfăşoară o zi obişnuită din viaţa ta?
Am un program foarte precis, cu mese la ora fixă şi antrenament zilnic în timpul săptămânii, excluzând cantonamentele, bineînţeles. Ca toţi sportivii, duc o viaţă activă şi încerc, pe cât posibil, să nu fac excese. În general, îmi împart timpul între antrenamente şi cursurile la facultate.