Turnu Severin: Lucian-Ştefan Cojocaru s-a visat pe stadion, dar a ajuns pe scenă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îşi dorea o carieră în fotbal, dar în anii de liceu a descoperit marea sa pasiune: muzica de petrecere.

Ambiţios şi talentat, Lucian se numără printre cei mai talentaţi solişti de muzică de petrecere ai Severinului. Deşi în anii de liceu visa o carieră în fotbal, a simţit chemarea muzicii şi şi-a dat seama că o are  în sânge.

„Am început să cânt pur şi simplu. De mic mi-a plăcut muzica. Nu cred că ai cum să o înveţi, te naşti cu ea în sânge. Cântam la şcoală, băteam în bancă, iar colegii jucau pe lângă mine. Apoi am început să cânt în restaurante, în baruri, la petreceri“, ne spune Lucian. De la zece melodii, a ajuns acum la un repertoriu larg şi numeroase colaborări cu televiziunile.

Sacrificii pentru aplauze

Albumul prin care s-a consacrat este cel realizat în colaborare cu Nicu Paleru, disc care l-a ajutat să urce pe scara succesului mai rapid decât şi-ar fi imaginat.
„De la 21 de ani am început să cânt în adevăratul sens al cuvântului. În meseria asta eşti apreciat, tot timpul în centrul atenţiei, recompensat, dar, pe de altă parte, toate acestea se plătesc cu nopţi pierdute, stres şi oboseală. Eu cel puţin, de şapte-opt ani, nu ştiu dacă am dormit 20 de nopţi acasă. Pentru mine cel mai important este ca la sfârşitul spectacolului să văd publicul mulţumit“, adaugă bărbatul.

Aplauzele îi dau puterea şi îl ambiţionează să se implice mai mult. A început cu muzică de petrecere oltenească, dar a ajuns să experimenteze şi să-şi diversifice repertoriul.

„Zona Severinului este una complicată din punct de vedere al muzicii. Aici, sârbii sunt peste Dunăre, trebuie să cântăm sârbeşte. Banatul e aproape, cântăm şi muzică de Banat, în plus nu putem omite cântecele olteneşti, mai nou şi ardeleneşti“, spune cântăreţul.

Întrebări şi răspunsuri
Ştiu tinerii din ziua de azi să se distreze?

Da, unii dintre ei ştiu. Din păcate, tânăra generaţie este cu mult schimbată în comparaţie a noastră. E o generaţie nervoasă, stresată şi mulţi dintre ei se lasă copleşiţi de probleme şi sărăcie, uitând să se distreze, să se relaxeze.

În ce altă meserie ţi-ar plăcea să activezi?
În anii studenţiei visam să fiu fotbalist, acum a rămas doar la nivel de hobby. Sincer, nu mă văd făcând altceva, este ceea ce îmi place, ceea ce mă motivează. Când văd că oamenii se bucură şi sunt mulţumiţi nu îmi mai trebuie altceva, este cea mai frumoasă recompensă.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite