Turnu Severin: Judecătoarea Florica Bejinaru de la Tribunalul Mehedinți este noul președinte al CSM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul preşedinte al CSM are o vechime în magistratură de aproximativ 19 ani. Foto: Adevarul
Noul preşedinte al CSM are o vechime în magistratură de aproximativ 19 ani. Foto: Adevarul

Judecătoarea Florica Bejinaru, de la Tribunalul Mehedinţi, este noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Florica Bejinaru a fost aleasă în şedinţa CSM de luni, înlocuindu-l în funcţia de preşedinte al instituţiei pe Virgil Andreieş.

Florica Bejinaru s-a născut în 5 octombrie 1961 în localitatea Dănceu, judeţul Mehedinţi şi a absolvit Facultatea de drept din cadrul Universităţii Bucureşti în 1986. Noul preşedinte al CSM are vechime în magistratură de aproximativ 19 ani. Înainte de a fi judecător, ea a deţinut funcţia de consilier juridic la o fabrică de confecţii. Şi-a început cariera de judecător la judecătoria Drobeta Turnu Severin în 1991, după care în 1995 a promovat la Tribunalul Mehedinţi, unde a deţinut funcţia şi de preşedinte Secţia Penală şi preşedinte al instanţei. În perioada 1999-2000, Florica Bejinaru a fost director adjunct al Institutului Naţional al Magistraturii, iar din 2001 şi până în prezent este formator al INM. A fost aleasă ca reprezentant al tribunalelor în CSM în ianuarie 2005. Judecătoarea a fost implicată într-un scandal cu fostul ministrul al Justiţiei, Monica Macovei, care a cerut să se stabilească de către CNSAS că a colaborat cu securitatea, fiind astfel singurul magistrat verificat în trei rânduri, iar soluţiile fiind de fiecare dată de necolaborare.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite